Iată, mai jos, cum au interpretat Sharon Den Adel și Tarja Turunen melodia „Paradise (What About Us?)”, de pe cel de-al șaselea album de studio Within Temptation, „Hydra” (2014).
Sharon Den Adel, a discutat cu Kaaos TV despre planurile de viitor ale formației sale, declarând că Within Temptation vor începe să lucreze la material nou în luna septembrie.
„Este posibil să reîncepem concertele anul viitor,” ne dezvăluie Sharon. „Dar la sfârșitul verii pline de spectacole, cu finalitate în septembrie – vom reîncepe să compunem”. Motivul, zice ea, este păstrarea ritmului în direcția stilistică deja aleasă.
Artista ne aduce și vești în legătură cu formatul materialului care urmează a fi lansat. „Oamenii nu mai așteaptă neapărat un album – așteaptă o nouă piesă. Așa că vrem să lansăm câteva melodii ceva mai rapid, apoi să aducem, la un moment dat, un disc complet,” declară ea.
Cel mai recent album semnat Within Temptation, „Resist”, a apărut pe piață la data de 1 februarie, fiind prima lansare a olandezilor prin intermediul casei de discuri Spinefarm Records (Universal Music Group).
La disc au contribuit, la câte o piesă, Anders Fridén (In Flames) – „Raise Your Banner”, Jacoby Shaddix (Papa Roach) - „The Reckoning” și Jasper Steverlinck (Arid) - „Firelight”.
Cât despre noul disc al Tarjei Turunen, „In The Raw, artista a declarat într-un interviu cu Record Collector că este foarte brut. „Am lucrat din greu alături de Tim Palmer, inginerul care se ocupă de mixarea albumelor mele încă de la al doilea pe care l-am lansat. Mă cunoaște foarte bine. Am călătorit împreună, dar de data asta i-am zis «Tim, știu că ăsta nu este sunetul tău, dar atât de departe vreau să mergem dacă vrei să fii alături de mine». A fost o idee bună să fac asta pentru că acum simt că trupa este în sfârșit alături de mine și îmi susține vocea”. Solista clarifică faptul că, deși este artist solo, are o „trupă” de artiști care o susțin muzical de vreo 10 ani.
Albumul „In The Raw” include trei colaborări – cu Tommy Karevik de la Kamelot (pentru piesa „Silent Masquerade”), cu Björn Strid de la Soilwork (pentru „Dead Promises”) și cu Cristina Scabbia de la Lacuna Coil (pentru „Goodbye Stranger”).