Cele mai ascultate piese rock din ultimii 10 ani la radiourile americane

Potrivit Nielsen Music, cele mai cântate 10 melodii de pe radiourile americane de rock din ultimii 10 ani au fost lansate în anii ’90.

1. "Smells Like Teen Spirit" – Nirvana

2. "Man In The Box" – Alice In Chains

3. "Come As You Are" – Nirvana

4. "Plush" – Stone Temple Pilots

5. "Even Flow" – Pearl Jam

6. "Self Esteem" – The Offspring

7. "In Bloom" – Nirvana

8. "Enter Sandman" – Metallica

9. "Black Hole Sun" – Soundgarden

10. "Lithium" – Nirvana

Nirvana a avut patru dintre cele 10 cele mai cântate melodii la radiouri, cu „Smells Like Teen Spirit” (nr. 1 ), „Come As You Are” (nr. 3), „In Bloom” (nr. 7) și „Lithium” (No. 10).

„Man In The Box”, de la Alice In Chains, este melodia de pe locul al doilea în clasamentul celor mai difuzate melodii la radiourile americane în ultimii 10 ani, depășind "Even Flow", melodia Pearl Jam (locul 5) și Soundgarden cu "Black Hole Sun", care este pe locul 9.

În timpul înregistrării piesei „Man In The Box”, Staley a folosit o tehnică vocală inovatoare pentru acea perioadă: a cântat printr-un microfon special, un filtru care imita sunetul unui "box" (cutie), iar acest efect a contribuit la sunetul distinctiv al piesei.

Melodia a devenit unul dintre cele mai mari hituri ale trupei și a jucat un rol important în aducerea muzicii grunge în mainstream, pavând drumul Nirvana. Deși a fost lansată în 1990, "Man in the Box" a rămas una dintre cele mai recognoscibile melodii ale trupei și este încă o piesă esențială în concertele lor live.


„Even Flow” s-a născut în urma unei improvizații a solistului Eddie Vedder. Piesa nu părea să aibă un refren atunci când o înregistrau, dar spontaneitatea lui Vedder i-a oferit unul, devenind una dintre cele mai apreciate și cântate melodii Pearl Jam din toate timpurile.

"Even Flow" a fost una dintre primele piese ale trupei care a avut un videoclip realizat de MTV, filmat într-un cadru foarte simplu, pe o scenă de concert, reflectând energia live a trupei. Desigur, partea financiară a primat concepției artistice.


Doar trei dintre cele 10 nu au fost înregistrate de un grup din Seattle - „Plush” (nr.  4) - Stone Temple Pilots, „Self Esteem” (nr. 6) - Offspring și „Enter Sandman” - Metallica ( nr. 8).

"Enter Sandman" este una dintre cele mai populare piese ale trupei Metallica, lansată în 1991 ca parte a albumului auto-intitulat Metallica. Compozitorii sunt Kirk Hammett, James Hetfield și Lars Ulrich, iar la momentul lansării, "Enter Sandman" a avut un impact semnificativ asupra scenei muzicale, atingând locul 16 în Billboard Hot 100 și obținând certificarea „platină” pentru peste 1 000 000 de copii vândute în Statele Unite. 


Foto: Getty Images/ Guliver.

 

Web radios