Dave și Electra Mustaine ne aduc un cover după „Come Together” (The Beatles)

Cover-ul are scop dublu de a atrage atenția asupra afecțiunii Alzheimer, dar și de a îndemna oamenii să respecte carantina.

Dave Mustaine, fondatorul și solistul formației Megadeth, a găsit o altă ocazie de a colabora cu fiica sa, Electra Mustaine. De data asta, ne anunță publicația Revolver, duo-ul a interpretat propria versiune a melodiei „Come Together”, lansată de The Beatles în 1969 și inclusă pe albumul „Abbey Road”.

Cei doi au postat clipul pe Instagram, ca parte a mișcării sociale #MyMusicMoment, ce îi încurajează pe artiști să posteze propriile momente muzicale pentru a atrage atenția asupra afecțiunii Alzheimer. În acest caz, însă, tatăl și fiica s-au folosit de ocazie și pentru a-i îndemna pe fani să respecte măsurile de carantină. Pentru a face și o demonstrație vizuală, Dave poartă o mască, iar Electra niște mănuși de unică folosință.

Aceasta nu este prima colaborare pe care o auzim din partea celor doi. Electra i s-a alăturat pe scenă lui Mustaine în ianuarie, în cadrul unui concert Megadeth susținut în Paris. Solista a interpretat piesa À Tout Le Monde” alături de tatăl său – poți citi mai multe despre eveniment chiar aici.

Web radios