Lunile iulie și august ne vor aduce material nou din partea artiștilor de la In Flames, după cum ne anunță Revolver Mag – artiștii au de sărbătorit anul ăsta. În primul rând, trupa aniversează treizeci de ani de la debut, iar în al doilea rând, 2020 marchează două decade în care am avut ocazia să ne bucurăm de albumul „Clayman”.
Astfel, fanii vor fi răsplătiți cu muzică nouă pentru că au fost alături de muzicieni la bine și la greu de-a lungul unei cariere muzicale impresionante. Pe 24 iulie, trupa va lansa EP-ul „Clayman 2020 EP” în variantă digitală, urmând ca pe 28 august să apară și „Clayman 20th Anniversary Edition”, o compilație pe care sunt incluse toate melodiile de pe discul apărut în 2020, dar și cele cinci melodii de pe noul EP.
Anunțul nu ar fi fost complet și fără o mostră de material, așa că formația a lansat deja varianta re-înregistrată a piesei „Clayman”, pe care o poți asculta mai jos.
Foto: Instagram, In Flames