Papa Roach vor reveni cu un album nou la începutul anului viitor

„Avem , probabil, vreo zece melodii scrise în momentul ăsta, și vom compune mai multă muzică pe perioada în care stăm acasă,” spune solistul Jacoby Shaddix.

Noul album al americanilor de la Papa Roach va ajunge la urechile fanilor, cel mai probabil, la începutul anului viitor, după cum a declarat solistul Jacoby Shaddix într-un interviu acordat pentru LAMC Productions și preluat de Loudwire. Măsurile impuse pentru încetinirea răspândirii noului coronavirus le-au fost, de data asta, de ajutor artiștilor – cât au stat acasă în auto-izolare, muzicienii au compus din greu.

„Avem , probabil, vreo zece melodii scrise în momentul ăsta, și vom compune mai multă muzică pe perioada în care stăm acasă,” a mărturisit Shaddix. „Și vom lansa un album, cel mai probabil, pe la începutul anului viitor. Ceea ce este foarte tare pentru noi”.

Anul trecut, am primit cel mai recent album semnat Papa Roach, acesta fiind intitulat „Who Do You Trust?”. Pentru a promova materialul, muzicienii au lansat trei single-uri în avans – „Elevate”, „Come Around” și cel care dă titlul discului, „Who Do You Trust?”.

Spre sfârșitul anului trecut, însă, am avut ocazia să ne bucurăm și de o colaborare a lui Jacoby cu mongolii de la The Hu. Despre varianta modificată a melodiei „Wolf Totem” ți-am scris aici.

 

Foto: Facebook, RockFM

Web radios