Brian Johnson (AC/DC): Despre perioada în care a fost înlocuit de Axl Rose

Muzicianul povestește cât de bine s-a descurcat Rose, cum e să fii într-o formație cu Stevie Young și ne spune care este nivelul ideal pentru muzica AC/DC.

Noul album semnat AC/DC a reprezentat și o revenire pentru solistul Brian Johnson, care a fost nevoit să se retragă din lumea muzicală din cauza unor probleme cu auzul. La momentul respectiv, în 2016, muzicianul a fost înlocuit în cadrul turneului global AC/DC de solistul Guns’N’Roses, Axl Rose, care s-a descurcat de minune, după spusele lui Johnson. Într-un interviu acordat pentru Ultimate Classic Rock și preluat de cei de la Ultimate Guitar, Brian a povestit despre Axl, despre Stevie Young și despre rock’n’roll.

Despre Rose, Johnson spune că s-a implicat într-o treabă foarte dificilă. „Trebuie să fii în cea mai bună formă pentru asta,” continuă el. „Nu prea ai momente de odihnă. Trebuie să dai tot ce poți, tot timpul. Iar, ca el să facă asta într-un timp atât de scurt, a fost chiar fantastic. Am foarte mult respect pentru ceea ce a făcut. Foarte mult respect,” mărturisește solistul AC/DC.

Formația sa a trecut prin multe schimbări de-a lungul timpului, iar moartea lui Malcolm Young și înlocuirea acestuia cu nepotul său, Stevie Young, este una importantă. „Nu vrei să pășești înapoi, și cred că este contribuția lui Stevie cea care ne-a ajutat să ne păstrăm la nivelul la care ne aflăm,” spune Johnson.

Despre evoluție, adaugă el, nu prea poate fi vorba – muzicianul consideră că trupa sa este excelentă. „Este greu să vorbești despre evoluție când, de fapt, nu vrei să ajungi la un nivel mai înalt decât cel la care se află rock’n’roll-ul”.

„PWR/UP”, cel mai recent album lansat de AC/DC, a ajuns la urechile fanilor vinerea trecută.

Web radios