Deși începutul carierei sale muzicale a fost dedicat formației Forbidden (cunoscută inițial ca Forbidden Evil), toboșarul Paul Bostaph a ajuns cunoscut datorită implicării în proiectele Slayer, dar și datorită colaborărilor cu diverse alte formații precum Testament și Exodus. Într-un interviu acordat pentru publicația Revolver, artistul a povestit de ce a părăsit Forbidden și cum a ajuns coleg de formație cu membrii Slayer.
La scurt timp după lansarea celui de-al doilea album semnat Forbidden, Bostaph a părăsit formația, iar explicația sa este una simplă – colegii lui erau pregătiți să se miște mai repede decât el. „Pur și simplu nu mai vedeam lucrurile la fel,” spune artistul. „Nu îmi plăcea politica internă care se desfășura. […] Voiam să îmi iau liber câteva săptămâni ca să mă distanțez puțin pentru că încercam să semnăm un contract nou. Aveam o casă de discuri care era interesată de noi, umpleam locații, o duceam foarte bine. Cred că voiam să îmi clarific puțin gândurile pentru că lucram de foarte mult timp. Dar am primit un telefon trei sau patru zile mai târziu de la managerul pe care îl aveam la momentul respectiv și mi-a spus «Băieții au vorbit între ei și faza e că nu vor să aștepte după tine». Și ăla a fost momentul în care am zis «Ok, înseamnă că am ieșit din trupă». Dar înțeleg de ce au făcut asta și nu îi condamn,” continuă Paul.
Tranziția sa către Slayer, după aceea, nu a durat mult. „Ziua următoare eram acasă la prietenul meu să facem muzică și, înainte să ne apucăm să cântăm am primit un telefon de la tehnicianul meu, care era și colegul meu de apartament la momentul respectiv. Și îmi zice «N-o să-ți vină să crezi cine a sunat la noi – Rick Sales (n.r. managerul formației Slayer) [...]. Vrea să știe dacă te interesează să mergi la audiții». […] Mi-a dat numărul de telefon, l-am sunat pe Rick și asta a fost. Când le spun oamenilor povestea asta, nu mă crede nimeni. Băieții din Forbidden cred că plănuisem asta dinainte, că deja aveam planificată audiția. Dar nu e adevărat”.
Bostaph a făcut parte din Slayer sporadic, însă a fost alături de formație până la sfârșit, când muzicienii au decis să încheie capitolul cu ajutorul turneului de adio.
Foto: Instagram, Paul Bostaph, Tim Tronckoe