Poppy nu numai că urmează să lanseze un LP luna viitoare, ci a anunțat deja că are de gând să plece într-un turneu global care să îi bucure pe cât mai mulți fani. Artista, relatează publicția online Kerrang!, își va începe aventura la finele lunii septembrie, iar ultimul concert va avea loc în februarie 2022.
Artista își va începe turneul în America de Nord, vizând nu numai Statele Unite ale Americii, ci și Canada, spectacolele astea fiind programate până în noiembrie. Ulterior, începând cu luna ianuarie, Poppy va pune piciorul pe scenele de pe continentul european, dar și în Regatul Unit al Marii Britanii. Poppy va concerta în UK, Franța, Elveția, Spania, Italia, Germania, Olanda, Belgia, Republica Cehă, Ungaria și Austria.
Noul disc semnat Poppy, „Flux”, va apărea pe piață la data de 24 septembrie. Important de știut este și faptul că noul material discografic al lui Poppy conține nouă melodii (via Loudwire):
- Flux
- Lessen the Damage
- So Mean
- On the Level
- Hysteria
- Her
- Bloom
- As Strange as It Seems
- Never Find My Place
Poster: Kerrang!
Foto: Facebook, Poppy