Godsmack planuiesc să revină cu un album anul viitor

Solistul Sully Erna mărturisește că, după apariția discului, începutul lui 2023 ar putea fi dedicat unui turneu global.

Godsmack și-au pus la punct planurile pentru anul viitor, iar noi nu putem decât să ne bucurăm de veștile pe care ni le-au dat. Într-un interviu acordat pentru postul radio din Minnesota 93X și preluat de cei de la Blabbermouth, solistul Sully Erna a declarat că probabilitatea este foarte mare să ne putem bucura de un nou album din partea grupului spre sfârșitul anului viitor.

Deși, pentru fani, perioada dintre lansări pare aproape infinită, spune el, pentru muzicieni trece cât ai clipi – cam un an trece până să compună și să înregistreze materialul, apoi încă vreun an și jumătate este dedicat promovării. Unde mai pui că e nevoie să strecoare și niște timp de odihnă în plan – undeva la șase luni.

„Așa că patru ani trec foarte repede, asta vreau să spun,” explică Erna. „Evident, cu COVID, s-a prelungit un pic mai mult [perioada]. Așa că, pe scurt, planul este ăsta: avem câteva concerte pe care le vom susține în aprilie și mai, de când a început pandemia și a trebuit să anulăm câteva spectacole – doar câteva. Apoi, sperăm să lansăm ceva spre sfârșitul lui ’22, cu intenția de a ieși [în turneu] pe la începutul lui ’23 – în State. S-ar putea să începem un pic mai devreme în Europa întâi,” detaliază artistul.

Cel mai recent disc semnat Godsmack, „When Legends Rise”, a apărut pe piață în 2018, fiind deja certificat cu aur în SUA. Acesta a urcat, de asemenea, pe prima poziție în patru clasamente întocmite de Billboard: Independent Albums, Alternative Albums, Hard Rock Albums și Rock Albums.

Foto: Facebook, Godsmack

Web radios