Odată cu lansarea celui de-al optulea album de studio intitulat „Cancer Culture”, muzicienii de la Decapitated ne-au oferit și un videoclip în care l-au inclus pe unul dintre titanii muzicii metal. După cum relatează publicația online Metal Underground, în clipul atașat melodiei „Iconoclast” îl putem vedea și pe Robb Flynn (Machine Head). După cum te-am obișnuit, poți analiza videoclipul mai jos.
„Cancer Culture a apărut astăzi! Așteptăm acest moment special de foarte mult timp. Parcă ar fi trecut o veșnicie - au trecut cinci ani de la ultima noastră lansare, Anticult, cu șaisprezece luni de muncă la albumul Cancer Culture, plus așteptarea de aproape un an pentru a-l putea împărtăși în sfârșit cu voi. Vă puteți aștepta să ascultați piese variate, să vă bucurați de o producție remarcabilă, de ilustrații fantastice și, desigur, ca întotdeauna, de ceva ce nu ați mai auzit până acum pe un album Decapitated,” spune Vogg.
La album a mai contribuit și solista Jinjer, Tatiana Shmayluk.
Albumul „Cancer Culture” ne-a adus următoarele melodii (via Nuclear Blast):
-
From The Nothingness With Love
-
Cancer Culture
-
Just A Cigarette
-
No Cure
-
Hello Death
-
Iconoclast
-
Suicidal Space Programme
-
Locked
-
Hours As Battlegrounds
-
Last Supper
Foto: Facebook, Decapitated