Considerată de fani „cea mai iubită trupă rock” din România, Cargo a scris și continuă să scrie istorie, iar în 2015, când au primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, oferit de președintele României, Klaus Iohannis, băieții și-au dorit să demonstreze generațiilor tinere că acest stil muzical este în continuare iubit și apreciat la noi în țară, și merită să-l urmeze, dacă asta este chemarea lor.
Trupa a lansat foarte multe piese care ne-au rămas în suflet și care vor rămâne nemuritoare în discografia națională, în timp ce lirica și versurile au devenit din ce în ce mai profunde, și au abordat atât teme politic-sociale, cât și cele legate de istorie, misticism, religie sau iubire.
Adrian „Baciu” Igrișan a ajuns la Cargo în 1995, inițial pentru a-i ajuta pe băieți după ce fostul solist al band-ului, Ovidiu Ioncu „Kempes” a suferit un accident de motocicletă. A rămas alături de ei până la refacerea artistului și, când credea că drumul lui în trupă se va încheia, așa cum povestește într-un interviu, băieții i-au propus să rămână.
Așa a și făcut, pe post de vocea a 2-a și chitarist-armonie. Totul s-a schimbat în 2003, an în care Kempes a plecat în Australia, iar Baciu a devenit solistul oficial al trupei. Destinul său avea să-l transforme într-unul dintre cei mai buni soliști rock contemporani, iar vocea lui este inconfundabilă printre iubitorii genului.
Din 1992 și până în 1995, când a venit la Cargo, Baciu (poreclit așa pentru calmul său nativ) a fost vocalist în trupa sibiană RIFF, alături de care a participat la Festivalul Internațional „Rock ’92” de la Arene și a scos și albumul „Doi străini”, format din 12 piese.
Igrișan a fost întotdeauna autodidact și peste 20 de ani a studiat canto și tehnici vocale. El cântă de la 13 ani, dar vine și dintr-o familie specială unde, așa cum spunea la un moment dat, a învățat partea umană. Mama lui este născută la Arad, bunica la Constantinopole, străbunicul său a fost absolvent al Conservatorului din Roma, iar străbunica lui grecoaică. Așa cum avea să recunoască, deși iubește muzica rock, este atras și de muzica grecească.
„Probabil şi pentru că bunica mea asculta doar muzică grecească. Simt ceva special când ascult acest gen de muzică – este o reacţie interioară pe care nu o pot controla. Eu mă bucur de muzică în general, nu doar de rock. Este muzică frumoasă şi vie în toate stilurile. Până la urmă, muzica este precum credinţa: drumurile sunt infinite”, a spus muzicianul într-un interviu acordat celor de la adevarul.ro.
Pasiunea lui pentru muzică a început la tobe, apoi a migrat la chitară și voce. Apropo de asta, solistul a povestit cum prima lui chitară profi a fost un Jackson, iar în prezent cântă pe Framus, custom made special pentru el, pe care le-a numit Teo și Dora, după fiica lui, Teodora.
În plan personal, Adrian a fost un mare pasionat de motor, dar, în urmă cu mulți ani, a suferit un accident grav, iar un picior i-a fost zdrobit în 11 locuri. A trecut prin multe operații și complicații postoperatorii, dar în cele din urmă a reușit să-și revină.
Odată cu asta, a căpătat și o pasiune pentru mountain bike, despre care susține că i-a schimbat stilul de viață. „Bicicleta îmi aduce mai multe satisfacții. Pe motor ai senzația de libertate și adrenalină, dar pedalatul îți oferă în plus o stare psihică excelentă și sănătate. Te scapă de asfalt și betoane și îți aduce natura mai aproape”, zicea el într-un interviu acordat celor de la PRO TV.
La 50 de ani și peste 26 de ani de când face parte din Cargo, Adrian a susținut mii de concerte și povestește că în continuare are emoții când urcă pe scenă, deși acum sunt pozitive - „Emoțiile n-au dispărut niciodată. Probabil, dacă ar dispărea… m-aș apuca de altceva.”
Mai sunt mulți pași de bătut pe drumul său, iar noi îi suntem alături să ne bucurăm de vocea lui și trupa Cargo! Rock on, Adi!
10 Piese Cargo:
Cargo - Nu mă lăsa să-mi fie dor
Cargo - Ziua Vrăjitoarelor (Live la Arenele Romane)
Cargo - Doi pași în urma ta
Cargo - Nu mai am țigări
Cargo - Dacă ploaia s-ar opri
Cargo - Spune-mi de ce
Cargo - Nu pot trăi fără tine
Cargo - Aproape de voi
Cargo - Ca o stea
Cargo - Românie, te strig! (Acustic)