Știi când ți se zbârlește pielea la un concert la care mii de oameni cântă același cântec? Mii, zeci de mii de instrumente vii, care vibrează pe aceeași frecvență. Sau la adunările și manifestațiile ad-hoc. Îmi amintesc cum mă simțeam când am ieșit zeci de mii de oameni pe străzi, să sărbătorim România în sferturi de finală la Campionatul Mondial de fotbal. Magic!

Sau chiar protestele din celebra Piața Victoriei.

Momentele în care suntem toți unul. În care miracolul se întâmplă. Din nou și din nou și din nou.

Ce ne leagă în aceste momente? 

Unde dispare separarea? Cum de suntem toți unul? Cum să transformăm asta în obicei? Și, mai ales, ce devine posibil?

În primul rând, ne leagă emoția comună. Aceeași emoție ne străbate trupurile și sufletele, ca o undă fără început și fără sfârșit. Fie că e bucurie, încântare, entuziasm, frustrare, revoltă, suntem toți unul și suntem toți una. Dispare iluzia separării.

Da, la nivel de corpuri fizice suntem separați. Eu aici și tu acolo. Dualitate. Dar, la nivelul subtil, suntem împreună, conectați, inseparabili.

Aș merge și mai departe și aș spune că asta se întâmplă mereu. Întotdeauna suntem legați unii de alții. Întotdeauna. Iar liantul universal și gratuit care face posibilă această uniune este bunătatea. Ne naștem buni, vrem să dăruim și să primim bunătate. Poți să o numești iubire sau cum vrei, pentru mine e bunătate. Și când suntem buni, ne pasă. Ne pasă de celălalt și ne pasă de noi.

Iar când ne pasă, viața devine posibilă, în toată diversitatea ei. Când suntem toți unul, diferențele nu mai contează. Nu mai sunt prilej de conflict. În sfârșit, reușim să vedem același lucru, să auzim același lucru.

_{"Unda de emoție colectivă ne unește pe scena acelui „acasă”, pe care nu îl regăsim niciunde altundeva. Iar când suntem acasă, e totul bine. Când suntem acasă, suntem cu cei dragi. Ne conectăm. Ne iubim. Suntem împreună."} 

Vrem să fim împreună. Suntem mereu împreună. Deseori uităm, însă… Și ne angrenăm în tot felul de conflicte, certuri, războaie. O linie imaginară transformă un spațiu în iad. Un spațiu locuit de oameni. De noi. Sunt tot eu, sunt legat de tine. Când te lovesc, mă doare, chiar dacă nu recunosc. Când accept să fii lovit mă doare, chiar dacă nu îmi recunosc.

Cum ar fi să cântam, mereu, cântecul bunătății? Să fim toți unul, cu voci diferite, dar cu partitura comună? Cum ar fi? 

Repet. Suntem toți unul. Vrem aceleași lucruri, în esență. Ne leagă firele invizibile ale vieții. Ne auzim și când nu vorbim. Ne strigăm în tăcere. Ne uităm în ochii celuilalt și îl recunoaștem. Suntem tot noi. Suntem toți unul și suntem toți una. 

Un exercițiu de conectare

Pune mâna dreaptă pe inimă și spune: suntem toți unul și suntem toți una. Suntem toți unul și suntem toți una. Suntem toți unul și suntem toți una. Acum, dă-ți o îmbrățișare. Și fă la fel și cu cel/cea de lângă tine. În imaginația ta, dacă e cineva necunoscut. 

Întinde brațele în lateral și imaginează-ți că ești prins într-o horă, cu toți oamenii din lume. Prin acest cerc trece bunătatea, de la unul la altul, din nou și din nou și din nou. Vine din dreapta, o simți, e în tine și merge mai departe, către stânga. Și invers. Cum se simte? Ce-ți vine să faci? Fă-o! 

Suntem toți unul și suntem toți una. Bunătate. 

Autor: Magda Preda, coach și trainer

Foto: Mihai Vasilescu