Cu ocazia aniversării, vor lansa, duminică, 16 octombrie, un film documentar despre povestea lor, de la începuturi, până la intențiile pentru viitor. Varianta în lucru a filmului a fost prezentată la Festivalul Serile Filmului Românesc, la Iași. Relatarea începe din 1962, de când formația inițială se numea Sfinții, și se concentrează pe viziunea liderului trupei, Nicu Covaci, asupra istoriei Phoenix. Documentarul va conține imagini și videoclipuri din arhivă, pe care publicul larg le va putea viziona în premieră.
Nicu Covaci e o prezență puternică și călduroasă. E un om de la care oricine are ceva de învățat. Și nu mă refer doar la vasta lui experiență muzicală, ci la experiența de viață și la felul în care rostește încrezător, clar și răspicat, fiecare cuvânt. Am stat de vorbă cu el și l-am întrebat despre cariera longevivă și fructuoasă pe care legendara trupă, Phoenix, o are în spate.
Formația Phoenix împlinește curând 60 de ani de activitate. Cum vă mențineți entuziasmul de a cânta, după o carieră așa lungă și frumoasă?
Nicu Covaci: Draga mea, ce ne-a ținut pe noi a fost intenția de a da un mesaj. Am avut un mesaj, poate mai subtil, în anii socialismului, și avem un mesaj mult mai direct în anii capitalismului. Încercarea noastră sinceră a fost să întărim șirele spinării ale românilor. Deci, eu am o viziune clară, atât din punct de vedere economic și social, cât și politic. Am trăit jumătate de viață în socialism și jumătate în capitalism. Am un tablou de ansamblu cum puțini îl au. De aceea, am vrut să fac bine. Am jurat să fac bine. Pentru bine sar în foc și am demonstrat-o. Intenția noastră a fost de a transmite acest mesaj.
„Să stăm drepți. Să nu ne lăsăm călcați în picioare. ”
De-a lungul anilor ați construit o comunitate imensă de fani loiali, care, la rândul lor, și-au crescut copiii cu muzica voastră. Care e secretul relației lungi și apropiate cu fanii?
Plec de la premisa că materia nu există. Totul e un schimb de energie. Noi, în momentul în care cântăm, ne angajăm într-un transfer de energie cu publicul. Și acest fenomen amplifică stările emoționale. Arta există pentru că transmite niște stări emoționale. Nici pictura, nici muzica, dacă nu creează emoție, nu se pot considera artă. Și pentru asta trebuie să crezi cu tărie în ce faci. Eu cânt pe scenă și fără cuvinte sau cânt cu (Gheorghe) Zamfir lângă mine. Și, iată, 5.000 de oameni cu lacrimi în ochi. Fără să spun nimic! Trebuie să te iei în serios și să faci niște eforturi ca să faci artă. În momentul în care vrei să fii un artist valoros, să fii important pentru public, să te creadă lumea, trebuie să fii sincer și corect până la capăt.
Documentarul despre povestea formației, care va fi lansat pe 16 octombrie, va conține imagini din arhivă, care nu au mai fost difuzate. La ce ar trebui să se aștepte fanii, legat de aceste momente pe care urmează să le vizioneze în premieră?
La nimic neașteptat, adică suntem oameni ca toți oamenii, iar filmările nu sunt atât de detaliate. Mie îmi lipsesc niște imagini mai private. Pentru că membrii formației Phoenix sunt foarte diferiți. Dar, toți sunt oameni energici, oameni sensibili, cu o mare putere de expresie. I-am avut întotdeauna pe cei mai buni dintre cei mai buni, cu toate că s-au tot schimbat de-a lungul anilor. Vai de mine! Au fost mulți în Phoenix. Am lucrat cu vreo 60 de oameni. În acest moment am o formație tânără, la jumătatea vârstei mele... Poate nici jumătate. Au în jur de 30 de ani. Și merg mai departe.
Îmi doresc să stau la un moment dat în sală, să aplaud o tânără formație Phoenix. Lumea îmi spune „Doamne, Covaci, ești nebun? Fără tine?” Da, fără mine! Să meargă mai departe! Ceea ce dăm mai departe trebuie să fie important pentru toți. E datoria noastră.
Câteva cuvinte cititorilor?
Dragii mei, eu am foarte puține cuvinte. Sunt și scrise pe tricourile noastre, pe spate. Găsiți-vă șira spinării și învățați să spuneți „nu”!
Vă mulțumesc din suflet!
Cu plăcere, draga mea!
