Fiecare album Green Day, de la „Kerplunk!” încolo, precum și cele ale grupurilor Foxboro Hot Tubs și The Network, au sunetul remarcabil de tobe al lui Tré Cool, care se recunoaște instantaneu. Tré Cool a fost numit în trecut `eternul băiat de afiș punk rock` de către revista Modern Drummer, însă în spatele fiecărui element stilistic al tobelor sale se află o tonă de profunzime. Modul său de a cânta are multe particularități, care nu numai că îl diferențiază de alți toboșari punk rock, dar îl clasează printre artiștii care au redefinit genul. De ziua lui, propunem spre audiție cinci dintre cele mai populare piese Green Day, care strălucesc datorită aportului unuia dintre toboșarii noștri preferați.
1. „Basket Case”
Cool a realizat, probabil, cea mai intensă interpretare de studio din cariera sa, presărând melodia cu ritmuri de tobe rapide, dar precise, care, în ciuda faptului că sunt frecvente, nu sună exagerat. Abilitatea sa de a ști când să se dezlănțuie la tobe și când să se concentreze pe ritmul de bază pentru a da viață unui cântec e evidențiată în această piesă.
2. „Longview”
Acest ritm excentric, care nu se abate decât pentru a lovi Hi-Hat sau a suna un clopoțel pentru a anunța începutul unui segment vocal, completează perfect timbrul melancolic al versurilor, consolidat de linia de bas rătăcitoare.
3. „American Idiot”
Ritmul piesei este, cu siguranță, cel mai ușor de recunoscut din discografia Green Day. Felul în care Cool duce energia la un nivel înalt, jucându-se cu tobele, ține ascultătorii total captivați. Niciuna dintre micile intervenții de percuție nu sună la fel, și totuși, sunt gândite extrem de coerent pentru ritmul primar al piesei.
4. „Holiday”
Ce apreciez eu foarte mult la tobele din piesa asta e creativitatea lui Tré cu cinelele, de altfel, ingredientul vital al stilului lui Cool, care dau o dimensiune specială piesei, ritmul fiind în sine destul de precis și bătut cu forță. Linia tobelor sună foarte plin și hotărât și scoate în evidență mesajul versurilor.
5. „Burnout”
Deși mulți fani îl asociază automat pe Tré Cool cu ritmuri excentrice, lovituri puternice în tobe și explozii de cinele, el are tendința să fie extrem de calculat în conceperea părților de percuție, în timp ce păstrează amprenta creativității sale. „Burnout” are o evoluție subtilă pe tot parcursul melodiei pe care unii ascultători ar putea să o rateze, dar care o ridică deasupra nivelului unui cântec pop-punk tipic de două minute. Ăsta e, în mare parte, meritul lui Tré Cool.
