Montreux se întinde pe o suprafaţă de doar 33.37 km pătraţi, dar în acest oraş mic, ce adăposteşte cam jumătate din populaţia Vasluiului, s-a scris mai multă istorie muzicală decât în toată România. Multă lume ştie despre Festivalul de Jazz, unul dintre cele mai importante și bogate evenimente muzicale ale lumii. Şi mai multă lume ştie despre povestea din “Smoke on the water” - piesa Deep Purple vorbeşte despre incendiul din decembrie 1971 de la Cazinou, în timpul concertului Frank Zappa & The Mothers, în chiar sala pe care membrii grupului voiau s-o utilizeze spre a înregistra un nou album (legendarul “Machine Head”). Locuitorii din Montreux mai au însă un “as în mânecă” la capitolul muzică: Mountain Studios. De curând mutat în Attalens, Mountain Studios era situat până la mijlocul anilor ‘90 în cazinoul din inima localităţii elveţiene, acolo unde s-au petrecut evenimentele din “Smoke on the Water”. În 1978, studiourile au intrat în posesia proprietarilor ce aveau să transforme realitatea în legendă: membrii grupului Queen.
Să tot fie vreo trei ani de atunci. Urmăream în confortul sufrageriei proprii documentarul “Days of our lives” – cea mai recentă re-povestire a istoriei Queen, de la începuturile timide și până la “Made in Heaven”, albumul lansat la patru ani după moartea lui Freddie Mercury. Multe dintre interviuri au avut ca decor orăşelul elveţian – asta şi pentru că istoria muzicală a Queen se leagă strâns de Mountain Studios. Începând cu 1978, Freddie şi compania au înregistrat acolo toate albumele trupei. Acolo s-au înregistrat şi proiectele solo ale membrilor Queen. Acolo s-a înregistrat inegalabila “Barcelona”. Acolo, Freddie Mercury a cântat pentru ultima oară.
Cum spuneam, Mountain Studios nu mai există în incinta Cazinoului din Montreux. Începând cu 2 decembrie 2013 însă, o şansă unică se află la dispoziţia oricui poate ajunge în Elveţia: publicul poate vizita Queen Studio Experience (QSE), ce documentează istoria trupei începând cu 1979 şi până la “Made in Heaven”. Expoziţia cuprinde fotografii, manuscrise şi suveniruri din arhivele personale ale trupei, multe dintre ele expuse în premieră. Poţi vedea chiar şi părţi originale din lineup-ul pentru concerte al Queen în anii ‘70: setul de tobe al lui Roger Taylor, amplificatorul de chitară al lui Brian May sau microfonul de concert al lui Freddie Mercury. Intrarea este, din fericire, liberă.
Cel mai important “exponat” este însă camera de control a vechiului Mountain Studios. Locul de unde înregistrările Queen erau supervizate a fost reconstruit în cel mai fin detaliu, multe dintre elemente fiind cele originale. Un detaliu important spune totul: sistemul audio este acelaşi cu cel pe care Freddie şi-a ascultat ultima oară vocea live în studio.
Vă spuneam despre una dintre cele mai impresionante întâlniri de suflet de care-am avut parte. Ea s-a întâmplat în camera de control a Mountain Studios, acolo unde am făcut din nou cunoştinţă cu vocea lui Freddie Mercury.
Camera îmi pare prea mică pentru câte s-au întâmplat acolo. Încerc să cuprind, curios, fiecare centimetru pătrat din acel spaţiu dreptunghiular. Pereţii de piatră sunt îmbrăcaţi, pe alocuri, în lemn. O cortină apără de priviri indiscrete ceva – nu-mi dau seama despre ce-i vorba, fiindcă acea cortină apare şi pe vechile fotografii ale camerei de control din Mountain Studios, Montreux.
În acele fotografii, trei sau patru fotolii stau aşezate în jurul consolei de mixaj. Astăzi, un singur scaun prins bine de podea îţi permite să te aşezi. În faţa ta, doar o mână de fadere sunt funcţionale pe replica vechii console Neve care-a “auzit” pentru prima oară piese precum “Innuendo” sau “One vision”. În spatele tău, ceva mai la dreapta, o plachetă rotundă din metal marchează locul unde, sprijinit de un dulap, Freddie Mercury a cântat ultima oară. Nu credeam să văd vreodată locul ăsta.
Queen îmi plac dintr-o mie de motive. Într-o vreme, “A night at the opera” era cronometrul meu pentru drumul spre şcoală. Într-o vreme, urmăream serialul “Highlander” pe ProTV doar pentru genericul de început, a cărui temă muzicală era “Princes of the Universe“. Într-o altă vreme, îmi deplângeam iubirile ratate sorbind dintr-o înghiţitură un pahar din “My melancholy blues“. Într-o vreme și mai recentă, nu exista zi fără o audiţie cap-coadă a ultimului album solo marca Freddie, “Barcelona“.
Au trecut nişte ani de-atunci. Am descoperit între timp şi muzica altor britanici: Pink Floyd. M-am bucurat şi mă bucur de geniul ambelor formule muzicale. Nu demult, m-am înclinat în faţa sorţii care i-a adus în aceeaşi cameră pe Brian May şi David Gilmour, când am descoperit pe Youtube o interpretare caritabilă gen All-Star tribute la “Smoke on the water”. “Smoke on the water” – Montreux, vedeţi legătura?
Toate conexiunile astea mă amuzau, în timp ce mă-nvârteam prin camera de control. Încercam să sorb fiecare detaliu, să surprind fiecare mică urmă de istorie sub pojghiţa de nou a camerei reconstruite. M-am străduit să parcurg hârtiile pe care Freddie notase versurile pentru “A winter’s tale” şi “Mother love”. Am atins cu mâna plăcuţa metalică purtând autograful lui Freddie. Mă gândeam cât de trist şi totodată minunat trebuie să fi fost pentru Brian May şi Roger Taylor să păşească din nou în camera aceea. Totul se întâmplase cu doar trei zile înainte ca eu să ajung la Montreux. Mă gândeam că mi-aş fi dorit să ajung în Elveţia mai devreme… apoi mi-am amintit de muzică.
Am ajuns la Queen Studio Experience destul de târziu, în jurul orei opt seara. La trei minute de mers pe jos se afla Târgul de Crăciun din Montreux, iar puţinii jucători de noroc rămaşi în Cazino erau prea ocupaţi cu ruletă şi black-jack – prin urmare, am avut expoziţia şi camera de control doar pentru noi. Întâi, la pupitru s-a aşezat Ioana. Joaca de-a inginerul de sunet pe “Made in Heaven” a fost plină de zâmbet şi energie. M-am bucurat să o văd revigorată de energia muzicii – în fond, pornisem la drum spre Elveţia pe la 5 dimineaţa iar oboseala ne stăpânea pe amândoi. Apoi, a urmat rândul meu...
Camera îmi pare în continuare prea mică pentru câte s-au întâmplat acolo. Aşezat în scaun, în faţă consolei de mixaj, ascult vocea lui Brian May ce prezintă, sincron cu imaginile de pe cele două monitoare de control, povestea din spatele “Mother Love”. Voi putea mixa ultima piesă înregistrată de Freddie, la mijloc de mai 1991. În timp ce coboram fader-ele pentru drum machine şi bass, ridicând în schimb vocea şi clapele, încercam să-mi imaginez cum se scurgeau acele ore. Cu ochii minţii, mă-ntorc cu 22 de ani înapoi. În camera de control, Brian citeşte versurile pe care Freddie i le înmânase. Aceeaşi apariţie fragilă din videoclipul la “These are the days of our lives” (filmat o săptămâna mai târziu), Freddie stă sprijinit de consola de mixaj, aşteptând ca Brian să-i ofere în schimb muzica pe care versurile să fie aşezate. Când totul e gata, Freddie începe. Fiecare vers e cântat doar de trei ori. Vocea urcă, maiestuos, pe un “bridge” care-ţi taie răsuflarea. Preţ de o clipă, revin la Montreux-ul din 2013 şi mă-ntreb prin ce miracol a fost posibil ca un om luptând atât de greu cu moartea să poată atinge asemenea note. Mă găsesc, însă, din nou scufundat în piesă, odată cu solo-ul perfect al lui Brian May.
Freddie obosise. “Mă voi întoarce să terminăm asta” au fost ultimele lui cuvinte în studio. N-a fost să fie. Cea din urmă strofă e adăugată, ani buni mai târziu, de Brian May. Finalul, croit şi el mult după moartea lui Freddie, e ca un testament – îl simt la fel de puternic precum acel ultim “I still love you” murmurat la finalul clipului pentru “These are the days of our lives”. Ascultăm sample-uri din dialogul lui Freddie cu publicul la Wembley ‘86, “One vision” şi “Goin ‘Back” – primul cântec pe care Mercury l-a înregistrat ca vocalist, în 1972. Exploziile de sunet între sample-uri reprezintă câteva secunde din fiecare piesă Queen înregistrată vreodată, puse împreună şi derulate pe fast forward.
Ultimele sunete ce curg din boxele camerei de control din Montreux sunt scâncetele unui copil plângând. Linişte. Afară începe să ningă încet.
