Chitaristul și vocea emblematice ale celebrei trupe Pink Floyd, care pe data de 6 martie a anului curent și-a serbat cel de-al 72-lea an de existență. Oricum, viața lui s-a cam confundat cu bucuria pe care, mulți ani la rând, ne-a dăruit-o Pink Floyd. Nici n-aș știi să partajez exact cine cui și cât a dăruit.
Ce-ar mai fi de spus? Păi, dincolo de toate aceste aspecte, pe care le-or fi simțit, presupun, și alții, hai să zicem că mi-a devenit și mai simpatic, „mai pe moftul meu”, aflând despre el oarece amănunte mai ascunse ochiului public, feluri de-a fi, gândi, visa sau pasiona pentru hobbyuri care mi-au creat diverse afinități de percepție – empatie, de fapt. Spre exemplu, POEZIE: „Ei bine, cred că era prin 86, când m-am pomenit pe acest drum, la volan. Am fost oprit și mi-a fost ridicat permisul de conducere pe o perioadă de un an, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Cred că mai degrabă am fost condus, decât că aș fi condus eu. Când mi-am mai revenit, am privit în jos, am privit în sus și am văzut această minunăție lucrată din metal, această navă incredibilă și această apă (Tamisa – n.n.) Mi s-a părut fantastică.” Este vorba despre ceea ce avea să devină, la scurt timp, studioul de înregistrări Astoria, un vaporaș aflat pe Tamisa, cumpărat și transformat de Gilmour, loc în care au fost înregistrate albumele Pink Floyd post-Waters, The Division Bell și A Momentary Lapse of Reason, precum și albumele solo ale lui Gilmour, inclusiv On An Island.
„Firma” a rămas aceeași fiindcă nava chiar așa se numea, Astoria, fusese construită cu un secol în urmă contra sumei enorme de 20.000 de lire sterline, pentru Fred Karno, impresar al unei importante săli londoneze de concert printre ai cărui protectori se afla și tânărul Charlie Chaplin... O eleganță edwardiană, cu cabine din lemn de mahon, băi de marmură și întrerupătoare de lumină îmbrăcate-n mătase. „Este minunat să fii aici, să ai pe-aproape apa și să-ți placă hublourile. Am petrecut o groază de timp în studiouri de înregistrări și majoritatea nu aveau ferestre... Nu pot sta în locuri care nu au ferestre.”
Dincolo de crudul, tristul dar și de-nțelesul răspuns dat de David Gilmour într-un interviu acordat revistei Rolling Stone în 2014 – „There’s No Room in My Life for Pink Floyd” –, rămân totuși un fan optimist al lui și al lor, la gândul că Gilmour a fost, este și va rămâne un ahtiat aviator și un scrutător al cerului senin sau învolburat, care ne-a-nvățat mereu să sperăm. Learning To Fly, learning to live, people!
Paul Vinicius (Sunete)
