“People Are People”, “Just Can’t Get Enough”, “Blasphemous Rumours”, “Master And Servant”, etc. Eram interzis. Încercam să-mi explic de unde vine un asemenea sunet. Un tot unitar. Nu lipsea nimic. Ce concept dinamizează acest mecanism? Pentru că dacă există o amprentă DM, aceasta este legată de arta de a produce sunete, de a combina elemente aparent discrepante: melodic-minimal, emoţional-sintetic, subtil-visceral.
A început în 1981, când David Gahan purta costume bufante şi cravate pestriţe. Am văzut cum un grup de dandy englezi a evoluat şi a devenit un monument rock. Şi asta datorită producătorilor de geniu cu care au lucrat, datorită celor patru caractere diferite care au ştiut să-şi pună în comun calităţile şi, poate cel mai important, dau senzaţia că nu există nici o limită în ceea ce priveşte spectrul sonor. Ca să nu mai vorbim de miile de artişti influenţaţi de acest fenomen: Tricky, Air, Placebo, Deep Dish, Derrick May, Primal Scream, Smashing Pumpkins sau Wolfsheim (ca să numim doar o mică parte din ei). Primul care a pus accentele synth-pop în repertoriu a fost Vince Clarke, ulterior fondatorul grupurilor Yazoo şi Erasure. După plecarea lui, Martin Gore a devenit liantul muzical şi cel care a orientat repertoriul spre o zonă mai sofisticată şi electronizată. Şi chiar dacă modul de a scrie este obişnuit, felul în care metamorfozează piesa, păstrându-i valoarea melodică, ţine de magie. Sunetele provin din surse aparent ciudate şi foarte diverse, constituind o combinaţie de aparatură analogică şi digitală, combinaţii în mare parte doar de ei ştiute.
Practic, instrumentele pe care ei le folosesc nu sunt de pe altă planetă. În afară de câteva unităţi special concepute, la comandă, nu există un instrument inabordabil, la care să nu aibă acces orice artist. E adevărat că evoluţia tehnicii în domeniul instrumentelor muzicale le-a lărgit enorm posibilităţile de exprimare. Dacă în 1981 foloseau un sintetizator moog, un PPG wave şi două magnetofoane, ulterior au apărut claviaturile monofonice, polifonice, emulators, samplers şi alte generatoare sintetice de sunet, iar în zilele noastre totul este completat de mult software. Echilibrul organic este adus de chitarele lui Martin Gore şi de folosirea tobelor naturale, mai ales în concerte.
Într-o lume în care majoritatea carierelor “artistice” se rezumă la un album, ei sunt în continnuare împreună, produc, înregistrează, fac turnee şi-şi bucură admitatorii după mai bine de 40 de ani. Dacă e să vorbim de modul cum se poate crea un echilibru între tehnologie şi emoţia umană, putem fără nici o ezitare să pronunţăm codul: DM.
