Voi fi sinceră. Acesta este de departe cel mai greu text de scris de până acum. Asta doar pentru că Alternosfera este trupa mea de suflet, iar nivelul de anxietate resimțit în timp ce scriu aceste rânduri atinge un nivel ridicat.
Întâlnirea dintre mine și muzica trupei s-a lăsat așteptată. Nu-mi mai aduc aminte momentul exact. A fost oricum după reprezentația live din 2016, din cadrul festivalului „Danube Rock Festival”. Atunci nu am participat decât în ultima zi, când era anunțat oricum un alt line-up. Totuși, am recuperat la ediția următoare, când basarabenii au revenit pe aceeași scenă. Anul acesta, festivalul ajunge la cea de-a IX-a ediție, sub numele de „Danube Rock Sounds”, pe care îl poartă din 2021. Pentru cei interesați, va avea loc în perioada 15-17 septembrie pe Plaja Dunărea Galați, iar printre trupele deja confirmate se numără Subcarpați, byron, Basska, Melting Dice și COMA.
Alternosfera este trupa la care mă întorc de fiecare dată, indiferent de ceea ce aș mai experimenta. Muzica ei mi-a fost alături când am dezvoltat prima simpatie adolescentină mai serioasă, dacă, desigur, vârsta amintită ar permite alăturarea acestor două cuvinte. Trupa basarabeană a reprezentat totodată și cel mai important lucru, în plan personal: generatorul primelor mele încercări literare notabile. Practic, a fost una dintre primele mele muze, atât prin succesiunea de sunete din care se împletea linia melodică, dar și, mai cu seamă, prin versurile de o plasticitate metaforică inconfundabilă. De altfel, am observat că oglindirea text-instrumental din punct de vedere al ritmicității și al profunzimii este ca o carte de vizită pentru Alternosfera. Instrumentalul reflectă și se reflectă în text și viceversa. Evident, această apreciere poate fi considerată strict personală, dar având în vedere publicul de toate vârstele prezent vineri seară, 14 iulie, la Arenele Romane, vocile care au cântat împreună cu cei cinci artiști și albumele care s-au epuizat la standul de merchandise, nu cred că este o opinie izolată.
Trupa Domino din Sibiu demonstrează că și țambalul poate fi o vedetă rock
Seara a fost deschisă de către trupa Domino din Sibiu cu o reprezentație unică, energică și memorabilă. Chiar cred că sunt șanse foarte mari ca vorbele unuia dintre membri să se adevărească:
„Știu că nu sunteți aici pentru noi. Haideți să-i aplaudăm pe Alternosfera! (aplauze, fluierături, urale) Dar data viitoare, o să veniți și pentru noi”.
Eu, cel puțin, cred că o să fiu. Sunt foarte curioasă să văd ce evoluție vor avea, atât ca trupă, cât și ca stil muzical, destul de greu de încadrat. Deși, la o primă privire, pot fi integrați în valul rock-folcloric, lucrurile nu sunt așa de simple. Își merită statutul de „cel mai îndrăzneț proiect muzical”, așa cum a tot fost numit în mai multe publicații anterioare. Să fim serioși: cine s-ar fi gândit că un țambal ar putea face casă bună cu ritmurile rock?
Nu știu ce as au avut în mânecă băieții de la Domino, dar sunetul puternic și vibrant, în care țambalul devine vedeta, dublat de tobe și chitară bas, împreună cu sonoritățile delicate ale unor instrumente tradiționale de suflat, a energizat publicul, atrăgându-l de partea lor. Deși au pătruns pe scenă pe o recitare intimidantă a dialogului dintre Hyperion și Demiurg din „Luceafărul” lui Mihai Eminescu și în lipsa aplauzelor, pe parcursul celor 45 de minute pe care le-au avut la dispoziție, trupa a convins. Astfel că au părăsit scena într-o atmosferă mult diferită, demnă de o trupă care a inspirat și și-a lăsat amprenta asupra auditoriului.
Domino a interpretat piesele „Song for Doina”, „Ai-Ța” și „Vinul Ghiurghiuliu”, aflate pe primul lor material discografic, „Haida - Hora Lolelor -Ep.1”, dar și propria interpretare la „Cântă cucu-n Bucovina” și „Cine iubește și lasă”. Setlist-ul a fost completat „Haida” și „Mărăcine”, single-uri care vor apărea și pe următorul album, „Haida – Fuga Lolelor – Ep.2”, pe care băieții de la Domino îl au în plan.
Alternosfera, setlist de 25 de piese
După o pauză de aproximativ jumătate de oră, Alternosfera și-a făcut intrarea într-un val de urale, aplauze, telefoane avide să surprindă primul moment al concertului, o proiecție alb-negru sacadată și un sunet surd, care a evoluat ușor spre distorsionat, ca treptat, să ia forma sonorităților familiare ale trupei. Pentru că da, sunt de părere că Alternosfera și-a dezvoltat propria carte de vizită sonoră prin modul în care clapele lui Marcel, tobele lui Nick, chitara lui Marin, basul lui Dumitru și chitara ritmică a lui Sergiu se împletesc într-un un sunet inconfundabil care te face să recunoști din prima trupa din spatele single-ului.
Publicul a avut parte de un setlist de 25 de piese, timp de aproximativ două ore, în care a dansat, a țopăit și a cântat la unison cu membrii trupei. De asemenea, jocurile de lumini, fumul, proiecțiile sugestive și cele două ecrane laterale pe care s-au derulat imagini în timp real cu artiștii pe parcursul reprezentației, dar și ale publicului, asamblate în mod elegant, au definitivat pachetul pe care Alternosfera l-a pregătit pentru fanii săi.
Piesa care a deschis seara a fost „Drumul tristeților II (Bijutierul)”, la care publicul nu a trebuit să fie invitat să participe cu propriile voci. De altfel, acesta nu și-a părăsit artiștii preferați nici o clipă în timpul concertului, demonstrându-și dedicarea prin versurile cântate, urlate, trăite, simțite și prin mișcarea propriilor trupuri. Recunosc că și eu, ca niciodată, am aderat la mulțimea fanilor cu toată capacitatea vocală de care sunt capabilă. Am fost surprinsă totuși să constat că, în ciuda efortului, la finalul concertului încă mai aveam voce. Dar poate asta se datorează faptului că versurile te îndeamnă să sângerezi din suflet prin intermediul corzilor vocale, nu doar din ele. Asta explică de ce, după reprezentație, am plecat epuizată emoțional și spiritual, resimțind un soi de liniște tristă, un fel de depresie post-concert izvorâtă din „mai vreau!” și „acum ce fac?”, pot spune, chiar un ușor sevraj. Totuși, nu-mi pare rău, mai aveam un strop de energie să îngân versurile de la „Haosoleum” în drum spre ieșire. Acesta e și tipul de dependență pe care îl încurajez din toată inima. Cel de muzică și de artiști care au ceva de spus și nu se dau în lături să-și deschidă inimile în fața publicului prin ceea ce fac.
Seara s-a transformat într-o călătorie prin întreaga discografie Alternosfera, parcă trupa a vrut să-și testeze expres fanii și cunoștințele lor în materie de versuri. Putem doar spera că ne-am ridicat la nivelul așteptărilor și nu ne-am dezamăgit artiștii preferați. Astfel că după „Drumul tristeților II (Bijutierul)”, au urmat „Wamintirile”, „Ne unește, ne desparte”, „Drumurile dintre noi”, „Din păcate”, ajungând la „Imnuri de război”, cel mai nou single al trupei, lansat în februarie anul acesta, însoțit și de clipul oficial care a fost proiectat pe scenă. Am participat și la concertul de lansare și țin minte că am avut un ușor sentiment de satisfacție persoanlă, văzând cât de repede am reușit să învăț versurile piesei. Astfel că, de data aceasta, le-am cântat/urlat din adâncul sufletului. Finalul clipului a fost însoțit de mesajul „Stop invasion/ No war”, fiind semnificativ și faptul că lansarea acestei piese a avut loc fix pe 24 februarie, când se împlinea un an de la invazia rusă în Ucraina.
„Ploile nu vin” a continuat setlist-ul, chiar dacă cu o seară înainte am fi crezut contrariul din cauza furtunilor prezente prin aproape toată țara. Au urmat „Singurătate”, „Nepoata lui Gagarin” și „Lucis”. „Bonjour Madame” a fost, asemenea single-ului „Imnuri de război”, însoțit de videoclipul său. De altfel, cele două materiale vor apărea pe viitorul album Alternosfera, care a fost anunțat pentru toamna acestui an
„Dialog K”, „Drumuri π (necunoscute)”, „Timpul”, „Femeia Nordică”, „Mută”, „Unu doi unu doi” au curs de-a lungul serii, până la „Fântânile”, când blițurile au început să se aprindă treptat și să se creeze o oglindire a cerului de deasupra Arenelor Romane pe care se mijeau timid stelele. Probabil erau intimidate de cum o mână de cinci oameni pot să unifice atâtea suflete de toate vârstele, cu povești diferite și propriile griji, doar prin sinceritatea muzicii pe care o creează din 1998 încoace. Fără nici o urmă de flatare, susțin că Alternosfera chiar este o trupă a sufletelor, a emoției și a sincerității, care pătrunde în spatele fiecărei măști pe care, ca membri ai unei societăți, simțim uneori nevoia de a ne-o însuși atât de tare, încât uităm ceea ce suntem și ceea ce contează cu adevărat.
După acest moment emoționant, atmosfera s-a mai energizat puțin prin piesa „Rugi”, urmată de „Rachete”, „Deja străină” și „Epizodia”. „Închisoare albă” a fost prezentată fanilor într-o manieră interactivă, prin intermediul unui video cu lyrics pe refren, care a încălzit și mai tare spiritele. Presupun că a fost o ușurare pentru cei care nu stăpâneau versurile trupei atât de bine, astfel putând să adere și ei la ansamblul de voci, fără teama de a se încurca.
Seara a fost încheiată de nelipsita „Flori de mai”, care, oricum, începuse să fie cerută, cel puțin de persoanele din jurul meu, în scurtele pauze dintre piese. Și cum publicul nu a vrut să renunțe așa de repede la a-i avea pe cei de la Alternosfera pe scenă și a cânta alături de ei, au mai cerut un BIS, care s-a concretizat prin piesa „Orașul 511”.
În final, pot spune că a fost un concert intens, emoționant, memorabil și care trebuie simțit măcar o dată în viață. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie complet experiența Alternosfera. Pur și simplu îți capturează simțurile. În acel moment, aveam impresia că timpul s-a dilatat și am petrecut o eternitate în micul glob de sticlă pe care l-au creat artiștii basarabeni cu energia, lirismul și muzica lor. Abia în momentul în care am început să scriu aceste rânduri mi-am dat seama de faptul că au fost doar două ore, total împotriva legilor fizicii, dacă mă întrebați pe mine. Am trăit și am simțit mult prea multe lucruri pentru a putea fi rezumate la un timp atât de scurt. Dar acesta este încă unul dintre atributele care țin de farmecul trupei basarabene.
Nu în ultimul rând, vreau să mai atașez acestui articol eticheta tricoului pe care mi l-am achiziționat în seara concertului. Mesajul transmis prin intermediul ei, pe cât de discret și elegant mi s-a părut integrat, pe atât de puternic și important este de fapt. Poate nu mai constituie un element de noutate pentru unii dintre voi, dar țin să-l precizez ca pe un indiciu pentru cei care încă nu l-au descoperit:
„Ce bine că eticheta noastră ți-a ajuns semn de carte. Doar produsele au cod de bare. Nu și cititorul.”
