Coldplay, concert în România în 2024

Duminică, 16 iulie, în timpul primului lor concert din 2023 din Țările de Jos, Coldplay a difuzat un videoclip cu steaguri ale țărilor europene în care vor cânta anul viitor, în cadrul turneului mondial „Music of the Spheres 2024”: Grecia, România, Ungaria, Franța, Germania, Finlanda, Austria, Irlanda și Italia. În România, grupul concertează pentru prima oară.

Coldplay va începe 2024 la Manila, în ianuarie, apoi se va muta la Singapore și Bangkok. Orașele europene în care grupul va concerta nu se cunosc deocamdată, doar țările sunt o certitudine.

Coldplay este o trupă pop din Londra, formată în 1996, cu componența: Chris Martin - solist, Jonny Buckland - chitară, Guy Berryman - chitară bas și Will Champion - baterie.

Albumul lor de debut, „Parachutes”, a ajuns direct pe primul loc în UK Albums Chart în 2000. De atunci, au lansat încă opt discuri de mare succes, cel mai recent fiind „Music Of The Spheres” din 2021. 

Turneul „Music Of The Spheres” a luat startul în martie 2022, în fața a 40 000 de fani, în Costa Rica, aleasă în mod special pentru că este considerată o țară „verde”.

Componenta ecologică este foarte importantă pentru trupă. O podea care generează energie atunci când spectatorii sar, biciclete care generează electricitate pentru a alimenta scena şi o promisiune de a dona un copac pentru fiecare bilet vândut sunt elementele prezentate în cadrul turneului ecologic „Music Of The Spheres”.

Foto: Getty Images/ Guliver.

Web radios