Timp de trei zile, peste 35 de trupe și artiști din peste 15 țări vor concerta pe cele cinci scene ale festivalului. Porțile se deschid în fiecare zi la ora 14:00, iar după terminarea concertelor, de la ora 23:30, iubitorii de muzică se pot îndrepta spre Night Stage unde concertele și dansul țin până la ora 04:00.
Lineup-ul din acest an îi aduce în fața melomanilor pe The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham Band, Nightmares on Wax, Theo Croker, Fun Lovin’ Criminals, Mansur Brown, Alexandru Andrieș, Camilla George, Nani Noam Vazana, The Heliocentrics, Ada Milea, JazzyBIT, Jan Gunnar Hoff Trio, Guts, Nickodemus, Mork, Daykoda, 7th SENSE, Andi Moisescu, Andra Botez, Pantaloons, Andrei Irimia, Mischa Blanos, FUNKorporation, KLT & Jessy Elsa Palma, Andrei Petrache Trio, Moss Farai, Dodo, Iorga, UFe, Bully, DigitaLove, Julian M, Melomenuții, Rogvaiv & Dubase, Mihu, Bogdan Roșca-Zasmencu. Alături de ei, vor mai concerta trupele Klawo, JazzQuarters Trio și DS Project Orchestra, toți laureați ai Concursului Internațional Jazz in the Park 2023.
Alin Vaida, fondator Jazz in the Park: „Oricâtă experiență ai, emoțiile și fluturii din stomac pe care îi simți în săptămâna cu festivalul nu vor dispărea niciodată. Suntem în spatele acestui festival literalmente sute de persoane care pun suflet și care-și doresc ca experiența tuturor participanților, public sau artiști, să fie deosebită. Jazz in the Park este un festival simplu, care pune accent doar pe lucrurile importante: muzica de calitate, o abordare sinceră în relația cu publicul, o experiență cât se poate de plăcută și relaxantă pentru toți cei care ne trec pragul. Astăzi, mi se pare mai important ca niciodată să fim așa. Experiența gândită anul acesta este cu totul diferită de cea oferită de alte festivaluri din oraș sau din țară, o dată datorită genului muzical, iar apoi datorită nouă, pentru că încercăm mereu să venim cu ceva nou. Sper să avem cât mai mulți participanți care să se bucure de tot ce am pregătit pentru ei”.
PROGRAMUL CONCERTELOR JAZZ IN THE PARK, PE SCENE:
VINERI, 1 septembrie
Hill Stage: JazzQuarters Trio, Andra Botez, Alexandru Andrieș, Fun Lovin’ Criminals
Backyard Stage by BRD: Daykoda, Jan Gunnar Hoff Trio, Theo Croker, Billy Cobham
Friends Stage by DIGI: Socol, Wanlov the Kubolor & Văzduh LIVE, Andi Moisescu
Barn Stage by IQOS: Podcast, Aldaris, Moss Farai, Blanilla
Night Stage: Iorga, Nightmares on Wax, Iorga
SÂMBĂTĂ, 2 septembrie
Hill Stage: Pantaloons, Mork, FUNKorporation, JazzyBIT, Mulatu Astatke
Backyard Stage by BRD: Andrei Irimia, Nani Vazana sings Ladino, The Heliocentrics, Mansur Brown
Friends Stage by DIGI: Bogdan Roșca-Zasmencu, DigitaLove, Moss Farai
Barn Stage by IQOS: Takeover by MeloMelanj
Night Stage: UFe, Guts, UFe
DUMINICĂ, 3 septembrie
Hill Stage: Andrei Petrache Trio, Ada Milea, Mischa Blanos, Camilla George, The Cinematic Orchestra
Backyard Stage by BRD: DSP Orchestra, Klawo,, 7th SENSE, Nani Vazana tribute to Nina Simone
Friends Stage by DIGI: Lian, Julian M, Dodo
Barn Stage by IQOS: Takeover Sandei by Komiti
Night Stage: Bully, Nickodemus, Bully
Mai multe informații despre artiști, pe site-ul www.jazzinthepark.ro.
Povești în tihnă cu și despre muzică
„Întâlniri pe prispă” revin la Jazz in the Park, după succesul primei ediții de anul trecut. Discuțiile se vor purta tot în jurul muzicii și se vor aborda teme precum viitorul educației muzicale, rolul muzicii în societate și relația dintre inteligența artificială și creația muzicală. De asemenea, vor avea loc sesiuni de meet&greet cu trupe și artiști din festival.
VINERI, 1 septembrie
16:45 - 17:45 - Care este viitorul educației muzicale, cu Romeo Cozma (profesor la Universitatea din Iași, catedra Jazz și Muzică Ușoară) și Dima Belinski (pianist și compozitor); moderator: Horia Ghibuțiu (director editorial al A.G. Radio Holding)
18:00 - 19:00 - Meet&Greet: Fun Lovin’ Criminals; moderator: Alin Vaida (fondator Jazz in the Park)
SÂMBĂTĂ, 2 septembrie
16:00 - 17:00 - Face muzica societatea și oamenii mai buni?, cu Larisa Perde (fondator Șaraimanic), Tudor Sbîrcea (psihoterapeut); moderator: Horia Ghibuțiu (director editorial al A.G. Radio Holding)
17:15 - 17:45 - Invitat surpriză
18:00 - 19:00 - Meet&Greet: 7th SENSE; moderator: Vasilea Hotea-Fernezan (jurnalist TVR Cluj)
DUMINICĂ, 3 septembrie
16:45 - 17:45 - Ucide inteligența artificială creativitatea muzicală?, cu Sebastian Androne-Nakanishi (compozitor) și Andrei Petrache (compozitor); moderator: Horia Ghibuțiu (director editorial al A.G. Radio Holding)
18:00 - 19:00 - Meet&Greet: Nani Vazana; moderator: Vasilea Hotea-Fernezan (jurnalist TVR Cluj)
„Întâlniri pe prispă” este un eveniment susținut de TSV Line - member of PM Tehnic.
Experiența Jazz in the Park, dincolo de concerte
Gospodăriile și livezile Parcului Etnografic vor fi animate pe toată perioada festivalului de tot felul de activități, gândite de organizatori astfel încât să antreneze toate simțurile și să creeze experiențe de neuitat.
Music Lounge by BRD - un hotspot cultural în care vor exista ateliere de muzică, unde publicul va putea învăța să cânte la chitară, pian și tobe.
Vinil Fair by Pepsi - un târg de viniluri și de sisteme audio ale producătorilor autohtoni, unde sunt prezentate și echipamentele HiFi Meze Audio;
Play Area by Digi - un loc de joacă cu simulatoare muzicale amuzante;
Pop-up restaurants & atelier de pizza - gurmanzii vor găsi pe lângă clasicele food truckuri și trei curți cu restaurante pop-up: Visuin, Cimbru și Bruto, o piață gourmet cu produse tradiționale românești, precum și o curte cu vinuri, organizată de Crush, o curte cu ateliere de gin Tanqueray, un atelier de pizza organizat de Birra Moretti și cafea delicioasă la Narcoffee Point;
IARMAROC.com - un spațiu al creatorilor autentici unde publicul va putea descoperi și cumpăra produse unicat, se va putea bucura de o piață plină de delicii la Piața Gourmet & Picnic IARMAROC sau va putea urmări documentare interesante din lumea artizanilor;
Kids area - vor exista două zone în festival dedicate celor mici, organizate de Farmec, Kiddo Care și Qub Education. De asemenea, copiii vor putea participa la ateliere de muzică în Music Lounge;
People's Aftermovie - publicul va putea să înregistreze cele mai frumoase momente trăite la festival și să le revadă apoi în People's Aftermovie. Conceptul se bazează pe implicarea activă a publicului, oferindu-le posibilitatea de a fi și ei creatori de conținut și de a-și documenta propriile experiențe. Filmul este realizat cu sprijinul BRD - Groupe Société Générale;
Hai să vorbim câte-n lună și-n stele by TSV Line - prietenii de la TSV România au pregătit pentru public un program special de seară, începând de la 19:00 și până la miezul nopții, în curtea „Întâlnirilor pe prispă”, pentru a încheia seara cu povești despre lună, stele și ce secrete ascund ele.
Home of IQOS - prietenii de la IQOS România sunt alături și la ediția aceasta de festival cu o zonă plină de surprize și cu DJ-ii care vin să mențină distracția în pauza dintre concerte.
Mega Image Lounge - un spațiu de relaxare cu photo corner și cu fructe proaspete pentru doritori.
Chill & Photo Corner by Brico Dépôt - locul unde participanții se pot așeza pentru a servi în tihnă un pahar de vin, ceva de mâncare sau doar să-și odihnească picioarele de la atâta hoinărit prin parc, pe mobilierul de grădină adus de prietenii de la Brico Dépôt România.
MedLife Lounge - un spațiu de relaxare cu puncte de încărcare a telefoanelor mobile și cu instalații artistice de admirat.
Acoustic Density Listening Room - una din casele Parcului Etnografic va fi transformată temporar într-o cameră de audiție, dotată cu echipamente Hi-Fi de ultimă generație.
Tururi ghidate în Parcul Etnografic.
Bilete și acces în festival
La Jazz in the Park, toată familia e binevenită. Este genul acela de festival la care, pornind de la cei mai mici, trecând pe la petrecăreți și ajungând la cei mai mari pasionați, toată lumea își găsește locul și activitățile.
La Jazz in the Park nu se amestecă sunetul de la scene. Fiecare artist este tratat cu egală importanță. De asemenea, în festival nu se fumează decât în locurile special amenajate și semnalizate, pentru a proteja obiectele de patrimoniu ale parcului. Mai multe detalii se găsesc în regulamentul festivalului.
Organizatorii îi sfătuiesc pe participanți să vină la festival cu transportul în comun sau cu taxi. Cu sprijinul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, numărul curselor pe linia 37 (cu stație în Tetarom 1) vor fi dublate de la una, la două pe oră, iar programul acestor curse va fi prelungit până la ora 00:30. Cei care doresc totuși să vină cu mașina personală pot să folosească gratuit, în limita locurilor disponibile, parcarea de la Tetarom 1, din vecinătatea Parcului Etnografic.
Biletele de o zi (159 lei) pot fi cumpărate pe site-ul jazzinthepark.ro. Pentru a profita de întreaga experiență, abonamentele la festival (375 lei) sunt încă disponibile. Copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit în festival, cu condiția să fie însoțiți de un adult. Jazz in the Park este un eveniment pet friendly, așa că accesul cu animale de companie este permis.
Despre Jazz in the Park
Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 400 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival” la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards. El a devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost finalist de 4 ori la aceeași categorie, ultima nominalizare fiind chiar anul trecut.