Combaterea discriminării și „Libertate”

Azi-dimineață, gloryoșii au discutat cu Csaba Asztalos despre discriminare și legea parteneriatului civil, apoi au vorbit cu Mirela Oprișor și Iulian Postelnicu despre filmul „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu

Așa cum v-au obișnuit de șase ani încoace, realizatory dezbat subiecte de reală importanță. Primul invitat al dimineții a fost Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării. Discuția a pornit de la întrebarea care apare din ce în ce mai mult în ultima perioadă: poate fi statul român obligat să legifereze căsătoriile între persoane de același sex? 

„E o minciună că România ar putea fi obligată de CEDO să accepte căsătoriile între persoane de același sex” - Csaba Asztalos

Invitatul a continuat cu explicația că CEDO obligă România să construiască un cadru legal prin care să recunoască și să protejeze cuplurile homosexuale. Crearea instituției parteneriatului civil e o nevoie din ce în ce mai puternic resimțită, atât pentru cuplurile de același sex, cât și pentru cuplurile heterosexuale. În ultimii ani, din ce în ce mai multe perechi hotărăsc să nu se căsătorească, deși au o viață de familie, locuiesc împreună, procreează și fac investiții împreună. Din păcate, pentru astfel de cupluri, nu există protecție juridică, fie că vorbim despre bunuri, consimțământ față de intervenții chirurgicale sau probleme legate de moșteniri. 


Există vreo concluzie la orizont? Invitatul susține că da. În curând se vor deschide discuții despre o lege a parteneriatului civil, pentru că, în caz contrar, România va fi sancționată de Uniunea Europeană. Csaba Asztalos consideră că anul viitor, după alegerile parlamentare, se va ivi o concluzie. Acesta nu crede că în timpul anului electoral se pot purta astfel de discuții fără intenții ascunse. 

Mirela Oprișor și Iulian Postelnicu, despre filmul „Libertate”

Realizatory i-au chemat în studioul Rock FM pe actorii Mirela Oprișor și Iulian Postelnicu, din distribuția noului film regizat de Tudor Giurgiu, „Libertate”. Filmul e făcut după o poveste reală, Revoluția de la Sibiu de la 1989.

„Momentul Revoluției nu mi-l voi putea scoate din cap vreodată” – Mirela Oprișan

Actorii au mărturisit că filmul a fost un proces dificil, principala sursă de griji fiind delicatețea subiectului. Felul în care acțiunea e povestită trebuie să respecte experiențele celor care au trăit pe pielea lor Revoluția. În plus, logistica a fost obositoare. S-a filmat la Brăila, Sibiu și București, iar din distribuție au făcut parte 110 actori. 

Mirela Oprișor a spus că filmarea a fost o experiență atât fascinantă, cât și șocantă. De la oja sidefată cu carmin la baza unghiei și vestimentația vremii, până la scenele de o realitate dură, aceasta își amintea din ce în ce mai mult ce a trăit la Brașov, pe vremea când avea în jur de 18 ani, înconjurată de haosul decembrist. 

„O voi duce și pe fata mea să vadă filmul. E important ca generațiile tinere să vadă prin ce am trecut noi”, a spus invitata. 

Iulian Postelnicu a completat spunând că e un film viu, mai ușor de digerat pentru tineri, încât poate fi asemănă cu un film de acțiune. Actorul a mai povestit și cum Tudor Giurgiu nu și-a dorit figurație pentru film, iar actorii cu roluri militare au făcut zilnic instructaj ca în armată.

Premiera filmului are loc diseară, la Sala Palatului, iar din 6 octombrie, va putea fi vizionat în cinematografe. 

Pentru discuția integrală din ediția de azi „Morning Glory”, ascultați emisiunea, sub formă de podcast, pe rockfm.ro!


Morning Glory - 2.10.2023 - 6 ani de Morning Glory

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:17:22

MG - invitați istoricul Cosmin Popa & Mihai Demetriade (CNSAS)

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:27:20

MG - 17.12.2024

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:04:41

MG - 16.12.2024

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 00:56:28

Web radios