„Poate că pentru fanii trupei nu are sens în acest moment, însă era momentul să luam niște decizii în lumina unor noi capitole care vor începe curând”, spune Eloy Casagrande.
Mai devreme, veteranii metalului Sepultura au anunțat plecarea din trupă a bateristului Eloy Casagrande, după 13 ani. Vestea vine în momentul în care Sepultura e pe cale să înceapă turneul „Celebrating Life Through Death Farewell”, alimentând și mai mult zvonurile că Casagrande îl va înlocui el însuși pe Jay Weinberg, ca toboșar în Slipknot. În același timp, Sepultura l-a anunțat pe toboșarul Suicidal Tendencies, Greyson Nekrutman, ca noul lor membru, în timp ce Jay Weinberg tocmai a început o perioadă cu spin-off-ul Suicidal Tendencies, Infectious Grooves. Da, se pare că asistăm la un trio al schimbărilor între trei trupe rock.
Primul concert al lui Greyson Nekrutman, alături de Sepultura, va fi chiar pe 1 martie, la debutul turneului lor. Despre plecarea lui Casagrande, anunțul publicat de trupă nu omite chiar să intre în detalii, menționând că: „Pe 6 februarie, cu câteva zile înainte de prima repetiție, bateristul Eloy Casagrande a informat trupa că părăsește Sepultura pentru a urma o carieră într-un alt proiect” și „Trupa a fost luată prin surprindere, fără să primească un preaviz. Casagrande a părăsit pur și simplu grupul, abandonând tot ce ține de Sepultura.”
Ca o replică, toboșarul a postat un anunț propriu pe paginile sale, declarând: „Suntem făcuți din alegeri care nu sunt întotdeauna ușoare. Plecarea mea nu-mi va șterge niciodată respectul și recunoștința față de trupă. Din fericire, urmează mult mai mult. Sper să continui să fac multă muzică și artă. Ne vedem curând pe drum!”