Bruce Dickinson a anunțat astăzi artiștii invitați să cânte în deschiderea concertelor europene din cadrul turneului The Mandrake Project, în care își va prezenta cel de-al șaptelea material solo, lansat pe 1 martie anul acesta.
Trooper vor împărți scena cu artistul pentru a doua oară la București, la aproape 16 ani de la concertul legendarei trupe Iron Maiden de pe Stadionul Cotroceni.
„Suntem cei mai fericiți oameni din lume în acest moment! Au trecut ceva ani de când Iron Maiden ne-au ales să cântăm alături de ei, iar acum Bruce Dickinson a făcut același lucru. Nu cred că este un secret pentru nimeni faptul că Trooper a pornit la drum datorită lui Bruce Dickinson! Anunțul a venit fix când eram la repetiții cu băieții. Am ieșit din sală, am vorbit, am plâns puțin, m-am șters la ochi și am intrat bărbătește să îi anunț pe colegi. Pentru un așa moment avem nevoie în 3 iunie de întreaga armată Trooper să fie prezentă în fața scenei! Ne vedem la Arenele Romane!”, a declarat Coiotu'.
Biletele pentru concertul BRUCE DICKINSON și TROOPER, de pe 3 iunie, de la Arenele Romane, pot fi achiziționate în retelele Entertix, iaBilet, la tickets.emagic.ro și bilete.emagic.ro, la prețurile de 195 lei (categoria Acces General) și 325 lei (categoria Premium, cu loc pe scaun în sectoarele E si K).
Un eveniment organizat de Emagic și Live Nation, susținut de Rock FM.