Albumul „Parasomnia”, al 16-lea din discografia trupei, va avea o durată totală de 71 de minute și include piese precum "Night Terror," "Dead Asleep" și "The Shadow Man Incident". Materialul a fost produs de chitaristul John Petrucci, iar mixajul a fost realizat de Andy Sneap, cunoscut pentru colaborările cu nume mari din metalul progresiv.
Videoclipul piesei "A Broken Man" reflectă tematici introspective care au consacrat Dream Theater de-a lungul celor patru decenii de activitate. Trupa va sărbători această aniversare printr-un turneu european care începe luna aceasta, urmând ca în februarie și martie 2025 să concerteze și în America de Nord. Dream Theater va veni în România anul viitor, fiind headliner la Artmania Festival - 25 și 26 iulie în Piața Mare din Sibiu.
Dream Theater a concertat ultima dată la București pe 29 mai 2022, în cadrul turneului Top of the World, care a promovat albumul „A View from the Top of the World”. Evenimentul a avut loc la Arenele Romane, unde trupa a fost acompaniată de Devin Townsend, un alt nume important din scena progresivă.
Foto: Getty Images.