„Morrison Hotel” a fost cel de-al cincilea album lansat de The Doors și include piese celebre precum „Roadhouse Blues” și „Peace Frog”. Coperta albumului îi înfățișează pe Jim Morrison și colegii săi privind din interiorul hotelului prin fereastra holului, într-o fotografie realizată de Henry Diltz.
În 2020, Diltz a povestit despre ședința foto, explicând că fotografia de pe copertă a fost făcută pe fugă și fără permisiune. Trupa și fotograful Henry Diltz au așteptat momentul în care holul hotelului era gol, au intrat rapid, s-au așezat în spatele ferestrei și au realizat câteva cadre înainte de a fi rugați să plece.
Rezultatul spontan a devenit una dintre cele mai recognoscibile coperte din istoria muzicii rock
Piesa de deschidere, „Roadhouse Blues”, a fost înregistrată într-o atmosferă relaxată și improvizată, în mare parte. Pentru a obține acel sound autentic de blues, trupa a invitat prieteni să participe la sesiuni, incluzându-i aici pe chitaristul Lonnie Mack, care a cântat la bas și legenda blues-ului John Sebastian (de la The Lovin’ Spoonful, sub pseudonimul "G. Puglese"), care a cântat la muzicuță.
Se spune că în timpul înregistrărilor, Jim Morrison a insistat să consume bere și whisky, contribuind astfel la starea „dezordonată” a interpretării vocale.
Albumul The Doors a fost înregistrat însă într-un moment tensionat din carieră, dar care avea să marcheze o revenire spectaculoasă la rădăcinile lor rock și blues. Contextul în care a fost realizat albumul a avut și el un impact semnificativ asupra rezultatului.
Incidentul de la Miami și impactul asupra trupei
În martie 1969, Jim Morrison a fost acuzat de comportament obscen în timpul unui concert la Dinner Key Auditorium din Miami. Incidentul a dus la procese juridice lungi și la deteriorarea reputației trupei. Acest scandal a dus la anularea multor concerte și la o presiune enormă asupra trupei. În timpul proceselor, Morrison s-a luptat cu anxietatea, iar restul membrilor trupei a resimțit frustrarea cauzată de situația juridică neclară.
Albumul precedent, The Soft Parade, a fost un experiment controversat, integrând elemente orchestrale și o abordare mai elaborată. Deși avea câteva piese remarcabile, albumul a fost considerat de mulți fani și critici ca fiind mai puțin autentic.
The Doors s-a simțit presată să creeze un material mai puternic, care să rezoneze cu rădăcinile lor blues și rock, drept care direcția a venit cumva firesc: un sunet brut, plin de energie, centrat pe blues și rock clasic.
Rezultatul a fost conform așteptărilor, discul având succes și marcând o renaștere pentru The Doors.
