Ultima dată când am văzut Coven Clash în concert a fost anul trecut, tot primăvara, când au cântat în deschidere pentru Partizan. De fiecare dată când i-am auzit live am observat câte un element diferit, care transforma atmosfera. Coven Clash e genul ăla de trio care poate manevra după bunul plac orice public și orice încăpere. De regulă, rezultatul e o atmosferă de tinerețe perenă. Muzica lor nu trezește genul ăla de amintiri pe care le vizualizezi în spatele pleoapelor. Mai degrabă, dacă te lași purtat de frecvență, te face să trăiești emoții cu aceeași intensitate cu care le-ai simțit prima dată. Coven Clash înseamnă Mircea Voloh la chitară și voce, Andrei Constantinescu la tobe și Mihnea Ferezan la bas.
Concertul lor de joi de la Echoes a fost intim și comod. Scena din capătul barului e mică, dar frumos decorată, cu un tablou al lunii pline, luminat de neoane colorate. Artiștii păreau plutitori prin spațiu din contre-jour. A fost o cântare dinamică și naturală, cu ritmuri rapide de rock alternativ. De fapt, Andrei a bătut ritmul cu atâta forță, încât stativul unui cinel s-a dărâmat peste toba mare în mijlocul concertului. Mai prin spate, unde permitea spațiul, lumea dansa săltând, fără să mai fie atentă la paharele care stropeau jucăuș în jur. În aglomerația din fața scenei lumea sărea pe loc și dădea zâmbitoare din cap. Nu ai cum să stai serios când băieții își fac numărul, începi să miști din inerție.
Am vorbit cu ei în sala de repetiții din subsolul localului înainte de show, despre underground, atmosfera nemuritoare pe care o creează și despre cum s-a schimbat sunetul lor de când l-au luat în echipă la bas pe Mihnea.
Industria muzicală și rockul underground
Voi începe cu o întrebare care va suna puțin dur. Cu ce vă diferențiați față de alte trupe alternative?
Andrei: Din punctul meu de vedere, sunetul și stilul pe care le aducem noi pe piața din România nu se mai găsesc la alte formații. Vorbesc de un melanj între tot ce înseamnă rock alternativ, garage rock, punk...
Mircea: Om fi noi chiar așa de exclusiviști?
Andrei: (Privind pe sub sprâncene serios la Mircea, pe un ton hotărât) Da, suntem. Nimeni din România nu creează sunetul pe care îl producem noi, mai ales în formula noastră de acum. E un amalgam de alternativ, garage și punk rock, pe ici-colo, cu accente psihedelice. Eu așa îl consider.
Eu nu v-am asociat cu alte trupe din România, dar ultima dată când v-am auzit, în clubul Control, anul trecut, v-am asemănat cu The Strokes și cu The Kinks.
Mircea: Ce mișto! (Pe un ton sarcastic) Probabil pentru că era sunetul mai bun în Control.
Mihnea: Păi eram eu la sunet!
(Toată lumea râde)
„Publicul nu mai are exercițiul de a descoperi muzică nouă live.”
Din experiența voastră de cinci ani de concerte Coven Clash, care sunt punctele forte și punctele slabe ale industriei muzicale de rock alternativ din România?
Mircea: Păi în primul rând, industria locală nu a susținut underground-ul cât a meritat scena asta. Până la urmă, e vorba de cine îți aduce cel mai numeros public. Interesul ăsta e. Cumva, rămân multe trupe în umbră, deși au potențial. Bine, orice trupă, orice mișcare a pornit din underground. Nu a pornit niciodată nimic direct din pop. Deci, în esență, ăsta e cel mai mare dezavantaj.
Mihnea: Totuși, ca să fim corecți, nu trebuie să uităm că scena de festivaluri și concerte e o afacere. Trebuie să se axeze pe trupe și numere care aduc public. Nu doar formația aduce public, într-adevăr, dar, dacă ar fi să se facă un festival doar din trupe underground, nu ar veni multă lume. Adevărata problemă e la publicul care nu vine la concerte. Organizatorii sunt o imagine clară a publicului.
Mircea: O altă perspectivă e că, înainte de toată nebunia cu rețelele de socializare, lumea era mult mai curioasă. Nu aveai cum să ajungi la artist, decât dacă mergeai la concerte. Dar nu se asculta muzică pe YouTube, Bandcamp, sau mai știu eu. Publicul nu mai are exercițiul de a descoperi muzică nouă live.
Și credeți că lipsa de interes pentru nou e o consecință a pandemiei? Adică, acum, în contextul exploziei de muzică, după ani de stat în casă, lumea vrea doar trupele consacrate sau așa a fost oricum situația?
Andrei: Eu am un punct de vedere puțin diferit față de cum se consumă muzică în România. Din moment ce lumea are acces la foarte multă muzică prin intermediul tuturor platformelor de streaming, înseamnă că circulă o cantitate foarte mare de informație. Dar dacă nu există filtre, e greu să te orientezi către trupe locale. Vin valuri de muzică din toată lumea, iar trupele locale, mici, sunt greu accesibile. Aici reiterez ce au zis băieții, publicul nu are exercițiul ăsta. Festivalurile sunt mașini de venit. Îți trebuie bani ca să faci un festival în fiecare an. Deci trebuie să aduci trupe mari. Dar se pot strecura printre ele și trupe locale, mici. Cred o problemă mai mare decât pandemia e muzica produsă după o formulă ușor de digerat și făcută pentru mase. Cu asta se alimentează industria muzicală. E mai greu să îți filtrezi singur muzica și să vezi ce trupe mișto avem de fapt. Din fericire, în București sunt localuricare, cu mari eforturi, susțin scena underground.
Atmosfera Coven Clash
Că tot am vorbit de public, voi țintiți către o categorie de oameni?
Mircea: Cred că vizăm un public de peste 20 de ani, până în vreo 40.
Mihnea: E un fel de muzică pe care te simți bine. Adică mesajul nu e foarte profund. Nu e filosofie. E o muzică de stare, de distracție. Eu de asta am și venit să cânt cu băieții. Sunetul ăsta îmi aduce aminte de liceu. E fix sentimentul ăla de amețeală când ești cu o gașcă mișto, când ești îndrăgostit. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ajungi să fii nostalgic după fiorul simțit când te îndrăgostești prima dată. Muzica asta acolo te duce, într-o perioadă frumoasă. Eu asta trăiesc cu Coven Clash.
Să știi că așa au reacționat și părinții mei la muzica voastră. Anul trecut, la concertul pe care l-am mai menționat, îi luasem și pe ai mei. Cam asta au spus și ei despre voi, că îi duceți într-o atmosferă plăcută și tinerească. Și asta apreciez și eu foarte mult la muzica voastră, că redați un sentiment care nu e neapărat fixat în timp, dar care te face să te simți în viață.
Mircea: Ne bucurăm mult că reușim să facem asta.
Secțiunea ritmică îmbogățită tehnic de Mihnea
Cum s-a schimbat sunetul vostru de când l-ați luat pe Mihnea în trupă?
Mircea: Mihnea a schimbat multe. S-a simțit din start o diferență, pentru că e un muzician foarte bun și priceput. Știe să jongleze mult mai rapid. De exemplu, i-am arătat la o repetiție o piesă pe care nu o știa, iar la următoarea repetiție a făcut-o cap-coadă. Am rămas foarte plăcut impresionați.
Mihnea: Sună mai din ciocan muzica acum (toată lumea râde). Sunt destul de fixist la unele chestii. Vreau ca sunetul să fie cât se poate de curat. Ziceam mai devreme de caracteristica asta relaxată a pieselor. Vreau să păstrez asta și să dau un simț de „exactitate” tehnică. Totul trebuie să fie legat.
Andrei: De când cu Mihnea, lucrurile s-au mai rotunjit puțin. Eu mă luam la început după chitara lui Mircea, lucru atipic pentru un toboșar, pentru că basul și toba trebuie să facă o echipă mult mai strâns legată. După, am avut basist, apoi nu am mai avut. Acum îl avem pe Mihnea. Îi știam dinainte toate proiectele. Mi se pare că ne dă mai multă definire, mai ales pentru mine, pe secțiunea ritmică. Baza pieselor e mai bună.
Care e povestea? Cum l-ați adus pe Mihnea?
Mihnea: Păi i-am întâlnit pe băieți când înregistrau un EP care încă nu a apărut. Mircea a tras basul pe piese și la un moment dat am intervenit eu pe bas pentru că ceva nu se lega. Așa au ajuns si la întrebarea „Și ce faci în weekend?” (toți râd). E diferit, e distractiv.
Sunteți mulțumiți de viața voastră în Coven Clash?
Mircea: Da, suntem. Ne și dorim mai mult, dar suntem mulțumiți. Vrem să ajungem la urechile mai multor oameni, deși ne concentrăm mai mult pe live, nu pe videoclipuri sau radio. Vrem să promovăm esența muzicii.
Andrei: Noi nu am pornit de la intenția de a face o trupă cu albume, cu înregistrări. Am pornit de la o sesiune de improvizație și am ajuns să avem un prim concert în Londophone cu șapte piese. Eu mi-am dorit câteva chestii după ce am devenit serioși cu Coven Clash. Să cântăm în cele mai mari cluburi din București, am reușit. Să ajungem la radio. Am făcut-o. Îmi doream să cântăm la un festival. Am reușit să cântăm la trei. Ultimul meu obiectiv e să ajungem la Glastonbury Festival. Mai e de muncă. Avem o grămadă de idei.
