Nu am fost niciodată o mare ascultătoare de doom metal sau de stiluri foarte greoaie, însă, de fiecare dată când am dat de muzici de tipul ăsta, am simțit o presiune interesantă și revigorantă pe umeri. Ca un masaj bun. Cu genul ăsta de curiozitate am plecat marți către Quantic. Urma să văd Vandaal, una dintre trupele pe care le apreciez de ceva timp, Church Of Cthulhu, de care mai auzisem și care mi-au stârnit interesul cam de o lună și, în final, Cult Of Occult, o trupă de doom metal din Franța, care abordează niște teme sumbre.
Vandaal a deschis concertul cu un set de șase piese. Am fost, ca de obicei, foarte entuziasmată să îi văd. În plus, nu i-am mai văzut pe o scenă așa mare până acum. Sunetul a fost foarte bun, iar energia la nivel înalt, cu toate că înainte de cântare au avut câteva obstacole de înfruntat. Ionuț, basistul, a ieșit în evidență cel mai mult pentru mine. Transmitea o energie foarte intensă prin prezența scenică. Parcă intrase în transă.
Cult Of Occult a fost o descoperire plăcută pentru mine. Bărboșii cu glugi pe cap păreau foarte intimidanți. Basul dădea senzația că te-ai scufundat prea adânc în mare. Toți membrii își azvârleau toracele ba în față, ba în spate pe ritmul greoi de unu-doi, unu-doi. Solistul are o voce foarte groasă de grawl, care suna intens și profund. Nu am mai fost la un concert de acest fel niciodată, dar a fost o nouă aventură să simt o altfel de încărcătură emoțională. Gândindu-mă în retrospectivă la setul celor de la Cult Of Occult, îmi dau seama, din ce în ce mai clar, că au scos la iveală o nouă latură a mea. Ei se află în turneul de promovare al ultimului lor album „Ruin”.
Așa cum am menționat deja, Chruch Of Cthulhu mi-a trezit curiozitatea cam acum o lună, când un amic mi-a recomandat muzica lor. Ce mi-a atras atenția din prima a fost tematica și estetica pe care își bazează piesele. Cthulhu e un personaj al lui H.P. Lovecraft, o caracatiță imensă și verde, caricaturizată în formă de om. Am descoperit pe parcurs că trupa folosește această sursă de inspirație și o transformă într-o atmosferă inedită, care poate captiva pe oricine. Băieții combină doom metal-ul cu mai multe stiluri, iar rezultatul e un sunet foarte întunecat, care te face să te strâmbi și să închizi ochii. E pentru prima dată când am simțit că trăiesc o experiență mai mult vizuală decât auditivă la un concert. Parcă puteam să văd, în spatele pleoapelor, imagini clare, de o ciudățenie de la care cu greu îți poți lua privirea. Church Of Cthulhu înseamnă Ciprian Florea la chitară și voce, (Mihai Mișu) Petroșel la bas și Ovidiu Curcuta la tobe.
Am vorbit cu Church Of Cthulhu după concert despre ce frumusețe se ascunde prin mlaștini, sau, zis mai pe șleau, despre viitorul lor album „Get Outta My Swamp”, despre ce i-a inspirat din opera lui Lovecraft și despre mica deplasare din care s-au întors recent.
Voi abia v-ați întors dintr-o deplasare în Cluj și în Iași. Cum a decurs experiența?
Ciprian: A fost o experiență interesantă. Noi am avut mereu norocul să ni se întâmple câte ceva când am cântat în afara Bucureștiului. Ori ne-am îmbolnăvit de COVID, ori, cum a fost la Corbu anul trecut, a plouat, am avut probleme tehnice și nu am mai cântat. Dar, da, deplasarea asta a fost o experiență interesantă și sperăm să o repetăm curând.
Ovidiu: Pentru mine a fost foarte interesant din altă perspectivă. Împreună nu am mai făcut asta. Suntem o formulă nouă, care experimentează genul ăsta de legătură pentru prima oară. Deci a fost ceva nou pentru toți. Am ajuns să ne cunoaștem între noi și din alte puncte de vedere.
Mișu: De acord, a fost o șansă pentru noi toți, pentru că nu ne cunoaștem așa de bine încă, din perspectiva colegialității.
Și cum v-ați simțit împreună? Vă simțiți mai apropiați?
Ovidiu: Ciprian spunea că ar mai fi mers să mai cântăm în două orașe. Lejer! A fost destul de scurt.
Ciprian: Da, a fost destul de scurt. Sunt de părere că lucrurile nasoale pe drum se întâmplă la plecări mai lungi. Pentru noi a fost un weekend plăcut, nu am ajuns stresați sau obosiți, deci nu ne-am călcat pe nervi. A fost o distracție. Mai ales că am cântat pentru persoane care nu ne-au mai ascultat până acum. Nu a depășit nimeni bariera bunului simț.
Mișu: Chiar dacă întrecem limita câteodată, ne respectăm și rezolvăm.
Ovidiu: Inevitabil vor mai fi chestii, dar nu ne certăm.
Inspirația principală pentru formația voastră e romanul „Call Of Cthulhu” de H.P. Lovecraft. Ce v-a atras față de povestea asta?
Ciprian: Eu am ales direcția asta. Am format trupa asta de mult. După ce formula inițială nu a funcționat, a devenit proiectul meu solo. Ovidiu m-a întrebat dacă nu vreau să readuc pe scenă proiectul, pe vremea când cântam și cu altcineva. Îmi doream să fac din nou concerte. Dar, întorcându-mă la ideea originală, îmi place Lovecraft. Îmi place genul ăsta de mitologie. Lumea asociază trupa cu imaginea lui Cthulhu, caracatița aceea gigantică de la fundul mării care așteaptă să distrugă lumea, pe scurt. Tot universul Lovecraftian include, totuși mai multe creaturi. Primele materiale au ca subiect central personajul Cthulhu, dar, în timp, ne-am mai distanțat ușor, ușor de denumire. Am păstrat conceptul, însă caracatița asta înseamnă mai multe lucruri. E de fapt o afecțiune psihică. Cântăm despre depresie, despre nebunie... Cthulhu e un simbol universal. Cu toții trecem prin perioade grele. Albumul ăsta nou e și nu e despre caracatiță. E vorba despre omul ăsta care locuiește în mlaștină. Tematica în sine nu e foarte serioasă. E despre jucatul la pariuri, despre substanțe, e despre crocodili imaginari... Cthulhu nu apare acolo ca personaj, dar esența lui e acolo. Noi îl folosim ca o atmosferă.
Ovidiu: Filosofia e că dacă tratezi doar efectul, cauza rămâne. Asta e Cthulhu. Poate fi interpretat de fiecare.
Cum vă raportați voi la procesul ăsta de a prelua inspirație din cărți sau filme, adică un domeniu vizual, și de a transpune în artă auditivă? Întreb pentru că, atunci când ați cântat voi, am simțit că vizualizez foarte clar lucruri. A fost o audiție foarte colorată.
Mișu: E cam același lucru. Adică orice poate să îți trezească o emoție, trebuie doar să simți.
Ciprian: Chiar încercăm să creăm și o experiență vizuală, mai ales în contextul nebunului din mlaștină de care spuneam. Ai văzut că și eu și Mișu încercăm să interpretăm rolul ăsta pe scenă. Ne mai dăm ochii peste cap, ne mai legănăm. Încercăm să părem troglodiți și urâți. Asta e ideea. Cumva Cthulhu nu e un personaj pe care vrei să îl vezi, dar noi dorim să aducem urâțenia la suprafață.
Mișu: (Râzând) Estetica urâtului. Noi prezentăm niște lucruri murdare și respingătoare și pot fi interesante. Adică mi se pare că lumea ar avea ceva de învățat din perspectiva unui pădurar nebun care vorbește cu crocodili și e mereu singur pe întuneric. Mereu există și o altă latură la orice e respingător.
Voi cântați într-un stil greoi și apăsător, de doom metal. Care e esența frumuseții acestui stil ce poate părea prea dur pentru unii ascultători?
Ciprian: Noi combinăm mai multe stiluri. Adică facem un melanj de doom metal cu sludge și stoner rock. Nu m-am gândit până acum la muzica noastră așa, în felul în care ai pus tu întrebarea. La un moment dat am descoperit stilul ăsta. Nu erau nici multe trupe de stoner la noi. Și stilul lor e mai rapid, mai prietenos. La noi nu sunt trupe care să cânte un stoner urât și zgomotos. Și am vrut să facem noi asta. Ideea mea, și ulterior și a băieților, a fost să facem ceva mai dur, mai spre heavy, care să fie unic.
Ciprian, ce calități ale colegilor tăi de trupă te-au convins să îi iei în acest proiect?
Ciprian: Îl voi menționa și pe Bogdan Păvăloi, pe fostul nostru vocalist. El s-a retras din motive personale, dar am rămas amici. Îl cunoșteam din alt context. Știam că Bogdan e foarte muncitor și mi-a plăcut determinarea lui. Eu și Ovidiu cântam în altă trupă, eram un fel de instrumentiști de susținere. Era un proiect solo și ajutam la înregistrarea albumului. Eu cântam la bas, iar între noi, bas și tobă, s-a creat o legătură specială. Ne-am înțeles bine. Ți-am zis, eu mă gândeam să facem trupă de live-uri, dar el și-a exprimat dorința asta primul. Iar cu Mișu am cântat crust punk într-o trupă timp de trei ani. El e de fapt un toboșar excelent, însă nu mai voia să fie mereu la tobe, așa că i-am propus să cânte la bas cu noi. Iată-ne aici doi ani mai târziu.
Urmăriți activitatea celor de la Chruch Of Cthulhu pe Facebook și Instagram. Puteți rămâne la curent cu noutățile celor de la Vandaal pe paginile lor oficiale (Facebook, Instagram). Și dacă v-am stârnit curiozitatea față de cei de la Cult Of Occult, pagina lor de Facebook e aici, iar cea de Instagram, aici.
Foto: Arhivă personală
