Waqas Ahmed e un personaj greu de trecut cu vederea pe scena metal underground. Proiectul său, Doomsday Astronaut, își are originile cu mult înainte de a întregi trupa. Chitaristul concepe și compune de ani de zile, însă, după pandemie, și-a dorit să își aducă arta pe scenă, astfel a adunat o mână de muzicieni extrem de talentați, alături de care face spectacole de metal progresiv instrumental pe care nu ai cum să le uiți.
Muzicianul e de origine pakistaneză și e stabilit de câțiva ani în România. „Poporul meu e cunoscut pentru multe lucruri, însă un aspect care nu e niciodată scos în evidență e că suntem muzicieni foarte pricepuți”, îmi spunea Waqas, atunci când ne-am întâlnit în Piața Mare din Sibiu, după festivalul ARTmania. Acesta studiază chitara de mai bine de două decenii și a fost mereu pasionat de perfecționarea tehnicii. „Voiam să fiu un chitarist perfect și, fără să mă laud, chiar ajunsesem aproape de acel punct. Știi că se mai aude câteodată un scârțâit pe coarde, atunci când schimbi acordurile? Eu reușisem să mut degetele, fără să scot vreun sunet”.
L-am întrebat atunci dacă asta nu îi făcea mai mult rău decât bine. Din punctul meu de vedere, muzica nu trebuie să fie perfectă, pentru că ar suna artificial, trebuie să fie făcută cu sinceritate și emoție. „Ba da”, a continuat el. „Am fost refuzat de o formație. Am rămas mască, mă gândeam că totul a ieșit perfect, tehnica mea fusese impecabilă. Ei mi-au spus că nu simt nimic atunci când mă aud cântând, din cauză că e «prea» perfect”.
Acela a fost unul dintre momentele în care Waqas și-a propus să își schimbe mentalitatea față de instrument. Unul dintre produsele rezultate din îmbinarea emoțiilor, poveștilor și diverselor arte din care se inspiră, e „Djent Djinn”. O mare parte din efortul către o tehnică impecabilă l-a adus pe Waqas la următoarea concluzie: „Unul dintre scopurile mele principale e acela de a face o muzică accesibilă și plăcută pentru oamenii care nu cântă la chitară”. Și într-adevăr, lucrarea e foarte ușoară pe urechi, cu toate că, oricine, chitarist sau nu, poate aprecia complexitatea tehnicilor folosite și a compozițiilor în sine.
„Djent Djinn” e o călătorie pe un mapamond distopic, în care ne apropiem cu o viteză incomodă de sfârșitul lumii, care, totuși, nu ajunge la deznodământ, ne lasă cu impresia că va veni. Trecând de introducerea amenințătoare, intrăm în mai multe universuri fictive. „Born Of Smokeless Fire” ni-l introduce pe Djent Djinn, personajul inventat de Waqas, care a inspirat albumul. Această creatură a distrugerii e o altă întruchipare a celor patru cavaleri ai apocalipsei, „butonul de resetare a naturii”, spunea chitaristul. De aici, artistul a explorat mai multe scenarii, influențat de filme și literatură fantasy.
Un exemplu în acest sens e piesa „Yojimbo Unleashed”, un omagiu adus lui Akira Kurosawa, regizorul japonez. Am aflat de la Waqas că aceasta e a doua parte a unei trilogii muzicale. Pe primul său album, care a fost publicat sub numele muzicianului, nu sub cel actual, intitulat chiar „Doomsday Astronaut”, apare cântecul „Yojimbo in Cyberspace”, prima parte. „Saga e despre un samurai, care mânuiește două săbii. Am combinat, cumva, legendele lui «Jubei» și din jocul video «Musashi». Mereu am nevoie de o poveste ca să compun. Nu mă gândesc niciodată să arunc niște părți pe o partitură. Pentru piesa «Yojimbo Unleashed», m-am străduit foarte mult să găsesc tema muzicală potrivită, care să surprindă curajul, speranța și aventura la un loc”.
„Awaken The Pharaoh” e una dintre cele mai ușor de vizualizat piese din album. E ca un răsărit de soare, care trage după sine, de după dunele impunătoare de nisip, o veste incredibilă. După, piesa te poartă într-un cavou egiptean, cu hieroglife și comori, în centrul căreia mumia faraonului se ridică în șezut, cu încetinitorul. Ca toate personajele din album, eu le închipui imense, niște giganți intimidanți ai imaginației. I-am povestit lui Waqas ce îmi imaginez și mi-a răspuns „Înseamnă că am făcut bine”. Solo-ul de vioară a fost interpretat de Roxana Amarandi de la E-An-Na. De altfel, albumul a fost mixat și masterizat de Ovidiu Ban de la E-An-Na.
„Groove Monkey”, una dintre piesele mele preferate de pe album, are o poveste jucăușă, în ciuda acțiunii pe care nu ne-o putem imagina decât ca una cu totul bizară. „E despre o maimuță umanoidă, care se plimbă prin oraș și își explorează opțiunile. Are căștile în urechi și experimentează o zi întreagă, în libertate. Începutul piesei, acea parte de «wah wah», încercam să imit la chitară sunetele pe care le face un cimpanzeu”. Eu nu îmi pot închipui acest personaj decât ca o entitate gigantică, plimbându-se printre zgârie-nori de sticlă, un fel de King Kong haotic și pus pe șotii.
E o lucrare unicat pe scena românească de metal, din punctul meu de vedere. E o muzică pe care o poți simți, o poți vedea, o poți atinge. E un album care îți deblochează creativitatea și îți dezlănțuie propria imaginație. „Djent Djinn” e un album făcut cu gândul la mintea ascultătorului și cu atenție la calitatea experienței audiției, de la muzică, până la producția sunetului, care se aude cristal în căști. Îmi place mult ce mi-a spus Waqas la Sibiu, citat pe care l-am mai folosit și când am vorbit despre „Born Of Smokeless Fire”, când au lansat single-ul.
„În propoziții, când discutăm, ne mai putem contrazice ideile. Dacă în muzică aș face asta, ar fi ca și cum aș comunica ascultătorului că ultimele două minute auzite nu au contat. Piesa ar pierde orice credibilitate”.
